De ce? Fiindca aproape jumatate din anul asta a facut greva foamei. Din februarie pana la sfarsitul lui august. Nu, nu voia sa fie supermodel. Voia ca autoritatile din Cuba sa nu mai ingradeasca accesul oamenilor la internet.

Reporterii de la agentia independenta de stiri pe care o conduce Fariñas, Cubanacán Press, nu au dreptul sa foloseasca internetul pentru a trimite articole in afara tarii. Si nici faxul.

Pentru a-i informa pe straini despre ce se intampla in Cuba trebuie sa organizeze niste colecte si apoi sa mearga la un telefon public cu sacul de fise si sa isi dicteze materialele – de obicei e vorba despre stiri despre diverse incalcari ale drepturilor omului.

Iar daca vor, la randul lor, sa se informeze, pot, in cel mai fericit caz, sa se duca la un internet cafe unde totul e supercenzurat, o groaza de site-uri de stiri nu sunt accesibile, iar ceea ce scrii de la tastatura (cand dai o cautare sau scrii un mail, de pilda) e tot timpul monitorizat.

Partea interesanta este ca, in loc sa incerce sa castige dreptul de a avea acces liber la internet pentru agentia sa de presa, sau pentru jurnalisti, Guillermo Fariñas a preferat sa lupte pentru toti oamenii care traiesc in Cuba.

Printre alti oameni nominalizati pentru premiul cyber-freedom (pe care il acorda cei de la Reporteri fara frontiere) se afla Yang Zili din China, condamnat la 8 ani de inchisoare pentru ca a scris ce nu trebuia pe site-ul personal (un fel de blog). De pilda, ca liberalismul politic ar fi o chestie buna.

Anul asta e al patrulea an in care se acorda premiul cyber-freedom. Pentru mai multe informatii despre premiul de anul acesta si cele din anii precedenti va puteti uita aici.

p.s.: da, stim ca e Castro pe moarte de cateva luni de zile, din cand in cand, mai apare cineva care zice asta; nu e limpede daca e un lucru bun sa-i doresti cuiva moartea, asa ca Gramo se abtine;

dar stim ca in afara de Duncan McLoud si the wandering jew nu scapa nimeni. Well, u know what I mean. Problema e: ce o sa se intample dupa?