la prima vedere aceasta afirmatie e perfect clara si ne lasa o impresie oarecum neplacuta; sa o examinam mai indeaproape: se spune ceva despre noi cei de peste o suta de ani, si anume ca nu vom mai exista; pare totusi sa fie ceva contradictoriu aici;
daca nu vom mai exista peste o suta de ani, despre cine se vorbeste atunci cand se spune ca peste o suta de ani noi vom fi morti?
s-ar putea raspunde: despre noi de acum; dar inca nu e suficient; “vom fi morti” nu functioneaza la fel ca, sa spunem, “vom fi tristi”; nu se spune ca noi vom fi intr-un anumit fel peste o suta de ani, si anume morti, ci ca nu vom mai fi in nici un fel;
ceea ce s-a spus inseamna: noi nu vom mai exista peste o suta de ani; dar daca vorbeam despre noi de acum, am fi putut spune la fel de bine: maine noi de acum nu vom mai exista; vor exista “cei de maine”, desigur;
poate ca “noi de acum” nu trebuie sa fie luat asa de strict; sa comparam afirmatia ca noi nu vom mai exista peste o suta de ani cu afirmatia ca nici un hamburger preparat astazi in reteaua McDonalds nu va mai exista peste o suta de ani;
totusi, cand spuneam ca peste o suta de ani toti vom fi morti nu voiam sa spun ca peste o suta de ani aceste corpuri nu vor mai exista; eu voiam sa spun ca noi nu vom mai exista, indiferent ce se intampla cu corpurile noastre;
poate ca pana vom muri oamenii isi vor schimba obiceiurile si vor avea si mijloacele de a pastra corpurile noastre in buna stare; asta nu are nici o importanta;
acum cineva ar putea spune: “ceea ce voiai sa spui, atunci, este ca peste o suta de ani corpurile noastre nu vor mai functiona”;
dar am convenit ca voiam sa spun ca noi nu vom mai exista, indiferent de ce se intampla cu corpurile noastre; as fi putut sa spun, de pilda: “peste o suta de ani noi vom exista inca, chiar daca corpurile noastre vor putrezi in pamant”;
iar acum mi se va raspunde: “crezi in existenta sufletelor?” din nou, daca este vorba de suflet ca de un soi de vehicol pentru persoanele noastre, nu are nici o importanta ce se intampla cu sufletele;
daca se spune: “nu, noi suntem suflete, iar cand vorbesti despre noi tu vorbesti despre sufletele noastre, atunci nu inteleg nimic nou;
nu este pentru mine o diferenta intre a spune ca eu sunt acest corp, ca eu sunt orice obiect fizic sau ca eu sunt un obiect mai subtil, de un tip diferit, “eteric”;
in fond, daca sufletul e ca un fel de corp facut dintr-un material mai subtil, ce-l impiedica sa inceteze la un moment dat sa functioneze?
cand spun ca nu vorbeam despre corpurile noastre eu nu vreau sa spun ca vorbeam despre altceva – despre suflete, de pilda;
dar atunci ce inseamna ca peste o suta de ani toti vom fi morti? se pare ca aceasta afirmatie isi pierde complet sensul; dar daca afirmatia nu are nici un sens, de ce ne simtim prost atunci cand o auzim?
o singura observatie…tot ce spui tu e adevarat.Doar ca o e vorba de 200 de ani…
hmm… gramo-aristotel … cat de foilosofic si dihotomizat ai analizat tu micuta afirmatie despre moarte/non-existenta/pseudo-existenta … ceea ce mi se pare putin bizar e cum ti-ai ales “subiectul” adica propozitia enuntata in titlu .. sau are putina veridicitate in ea ?sau nu? sau deloc ? imi place ca pui mare accent pe interpretare , pe analiza , pe retorism pana la urma …ceea ce nu imi place este ca devii cateodata nihilic/a si tinzi sa contrazici nevalid anumite afirmatii , cel putin asa mi se pare mie ca se intampla uneori , in putine cazuri ce-i drept; sau poate nu sunt dotata eu suficient din punct de vedere intelectual si nu sunt capabila sa inteleg pana la capat ce vrei sa spui 🙂 😛
oricum aristotel ar fi putin ranit la corason :)) daca ar vedea aici cu cata verva dezbate pe-aici gramo 🙂
*filosofic
@princessita: no offence, da’ Gramo e obisnuit cu critici punctuale, de genul: “uite cum am inteles ce spui in cutare moment si uite de ce nu sunt de acord”; cu strambaturi din nas nu ne putem intelege, oricat de mult ne-am simpatiza 🙂
mai simplu: eu incerc sa spun lucrurile cat mai simplu, fara metafore / jargon filosofic s.a.m.d. recunosc, am avut nevoie de cativa ani de discutii pe net ca sa ajung in “halul asta” 🙂
dar mi se pare ca tot ce spun e simplu si poate fi inteles de oricine; si ma astept sa existe oameni care au alta parere; mi se pare normal sa fie asa si nu ma stresez;
asta e, in fond, lucrul cel mai frumos – sa putem sa discutam atunci cand vedem lucrurile diferit, sa ne intelegem s.a.m.d. (as oposed to cruciade, actiuni teroriste s.a.)
dar daca nu-mi dau seama unde vedem lucrurile diferit, ce spune celalalt si pe ce se sprijina,… well,… nu stiu nici eu ce sa mai spun 🙂
De ce ne simtim prost cand auzim despre moarte? pentru ca nu e un eveniment tocmai vesel in vietile noastre. Io zic ca expresia “peste o suta de ani toti vom fi morti” are sens atata vreme cat intr-un fel sau altul o intelegem. Daca noi peste o suta de ani vom fi morti oricum, ingropati, incinerati whatever, mai are sens sa vorbim de chestii din viitor?
@ionas: pai care e sensul? mie asta mi s-a parut ciudat, ca oamenii se simt prost cand aud ca vor muri, dar nu pot spune prea limpede ce inseamna ca vor muri; atunci, de ce sa te simti prost pentru o chestie pe care n-o intelegi?
Ma gandesc ca tocmai faptul ca nu e limpede este partea infricosatoare… plus ca aceasta neclaritate asociata cu imaginea unui cadavru accentueaza spaima. Am observat ca oamenii se sperie de lucruri neclare, nebuni, situatii absurde etc.
@ionas: ok, dar daca nu intelegi de fapt ce ti se spune de ce sa te sperii? 🙂 ce, daca ii spun cuiva ca peste o suta de ani o sa $%^&^%$@! se sperie?
Exemplu: probabil ca peste 100 de ani nu imi voi mai putea pupa iubita. Nu conteaza ca poate n-as mai vrea 🙂 dar cu siguranta n-as mai putea. Si iarasi nu conteaza ca unii cred ca ceva mult mai grozav mi/ni s-ar putea intampla, e.g. Raiul, sau ca poate viata asa cum o cunoastem aici ar putea reincepe bla bla. E clar ca peste 100 si ceva de ani buzele mele (daca putem vorbi de o continuitate intre buza mea de acum si cea pe care o presupunem aflata pe acelasi craniu, ca celulele propiru-zis mor repede, hahaha) nu vor mai putea atinge in felul indeobste cunoscut drept sarut buzele ei. Mai rau, buzele amandurora ar avea un aspect probabil neplacut (cel putin conform legilor naturii), daca va mai fi posibil sa spui ca au vreun aspect. Ei bine, asta ma face sa imi fie frica.
Scuze, e morbid, dar imi parea usor de cuprins. S-ar putea spune si ca e clar ca peste 100 de ani nu vei mai scrie pe blogul asta (care oricum ar avea aer de gramofon 🙂 )
@Druing: sorry, uitasem de comentariul asta; well, daca e vorba de partea cu buzele, da, sure, inteleg; dar asta inseamna sa fii mort?
acelasi lucru cu scrisul pe blog, desi aici lucrurile sunt mai complicate 🙂 poate blogurile pot fi lasate mostenire, mai stii… 🙂