Tot prin intermediul lui Iulian am aflat si ca a scris azi un domn jurnalist despre bloggeri. In timp ce unii poeti pot esua ca jurnalisti (deh, nu’s toti ca eminovici), unii jurnalisti pot fi poeti. Iata ce frumos scrie domnul Mandruta (fara ironie):
Trenul blogurilor sta sa plece din statie. Pe peron, nebunie: insi cu egouri mari in papornite, iluzionisti care arunca in aer cate doua-trei vorbe deodata si le invart pana te ia ameteala, domni bine, in costum, legati la gura c-o esarfa trainica de HTML textil, domnisoare de inalta rezolutie, in jurul carora roiesc mii de cursoare, ca mustele… Ce mai: tren de placere! Tren de mare viteza, cu vagoane de personal: trenul blogurilor noastre!
Gramo a mai scris despre beneficiile blogului, cand a reactionat la “initiativa vrabiescu” si chestionarul lui manafu (vezi aici). Acum as vrea sa fac mai explicita o idee care la Iulian mi s-a parut doar sugerata (cand vorbeste despre cei “care iti ofera din neuronii lor doar din placerea de a dezbate”).
Ziarele online (despre cele offline nu vorbesc) impart povestea in doua: (1) citit articole; (2) postat comentarii sau discutat pe forum. Or, tocmai ruptura asta nu o mai intalnesti pe bloguri. Acolo discuti cu omul care a postat o chestie. Iti raspunde el.
Daca e vb de un blog de ziar, firma etc. well, nu stii cate persoane sunt in spate si cine iti raspunde s.a.m.d. Dar pe un blog “real” lucrurile asa stau.
Poate si unii jurnalisti doresc sa discute cu publicul lor. Si atunci isi fac bloguri. Nu stiu de ce nu pot raspunde la comentarii pe site-urile ziarelor. In fine, nu am toate detaliile la indemana.
Pe scurt: la gazeta se arunca cu informatiile in public, in timp ce pe blog se mai si discuta. Unii jurnalisti sunt dornici sa si discute, iar unii bloggeri nu sunt (deh, au si ei o viata personala, iar asta nu include si intalnirea cu alte minti 🙂 ).
Care e castigul? Omg, castigul pe care il poti trage din confruntarea cu felul de a vedea si de a gandi al altor oameni e foaaaaaaaaaarte mare. Sa iesi din puscaria propriei tale minti (are si Gramo voie sa fie poet, right?) nu e putin lucru.
Mai voiam sa scriu ceva despre “razbunarea tocilarilor”, pomenita in incheierea articolului d-lui Mandruta. S-a mai vorbit despre razbunarea tocilarilor cand a scris nu mai stiu cine despre Web Club.
Hai sa nu-i confundam pe tocilari nici cu nerds si nici cu geeks. Tocilarii nici nu gandesc prea mult, nici nu discuta. Ei doar tocesc. Retin informatii si le redau, pe cat posibil, cu acuratete. Tocilarii deveniti bloggeri se infunda in mocirla lui copy – paste, ca si unii dintre jurnalisti.
Bloggerii adevarati nu sunt tocilari. Sunt oameni deschisi la discutii (varianta: dornici de reactii). Asta imi place sa cred, desigur (Gramo n-a facut niciodata un secret din faptul ca traieste in niste laboratoare utopice 🙂 ).
ah, ce ma mananca degetele sa scriu un post chiar daca e tarziu. nu le inteleg frustrarile jurnalistice dar se vede de la o posta ca sunt frustrari. ca de publicare de articole controversate intentionat nu poti sa il banuiesti pe domnul Mandruta!
btw link-ul catre blogul lui Iulian nu e bun! cred ca trebuie adaugat si http-ul inainte de www ca altfel ti-o considera adresa locala.
@cristi: da, am corectat link-ul; wordpress are uneori reactii foarte ciudate; puteam sa jur ca totul era corect; in fine,… 🙂
altfel, mi s-a parut ca dl. Mandruta ii pomeneste, dintre bloggeri, tot pe colegii dansului, jurnalistii 🙂 dar poate a fost doar o intamplare 🙂
ca tot despre jurnalisti vorbeste, n-am remarcat dar e foarte interesant.
pai tolontan, zoso si iulian sunt in primul rand jurnalisti, din cate stiu 🙂
°Tocilarii nici nu gandesc prea mult, nici nu discuta. Ei doar tocesc. Retin informatii si le redau, pe cat posibil, cu acuratete°.
Chiar asa de simplu sa fie?
Spui ca si cand capacitatea de a retine informatii si de a le reda pe cat posibil cu acuratete ar fi o bagatela. Dar nu e, deoarece oamenii se confrunta in mod selectiv cu informatiile si de cele mai multe ori le redau distorsionat. Ce anume le distorsioneaza? Unii spun – memoria afectiva, altii – prejudecatile, dupa mine – neatentia si lipsa de experienta cu situatii similare. Sunt foarte putini oameni care pot sa prezinte neconditionat lucrurile care li se intampla, in frumusetea lor, enumerandu-le in ordinea numerelor de pe tricou, si culmea e ca asta e una din calitatile lui gramos.
Mai mult. Tocilarii nu sunt roboti, fiindca sunt oameni, si nu pot fi roboti. Pot sa ajunga ca niste roboti, dar asta numai o pregatire indelungata a mintii pentru acest scop.
In concluzie, de ce reproduc tocilarii doar anumite texte, si pe altele le ignora? Si daca nu gandesc atunci cand “activeaza” in domeniul scrisului, atunci ce fac? Si unde le e gandirea? Si cum e posibil sa faci abstractie de gandire?
@maradona: eu ma gandeam la tocilari in contextul obisnuit – la scoala; tu pari sa propui sa vorbim despre tocilari dupa ce au terminat scoala; cel putin asa inteleg eu;
adica: la scoala tot ce au facut a fost sa invete pe de rost niste texte din niste manuale si sa le reproduca; iar acum scoala s-a terminat si tre’ sa se descurce in viata; cum or sa se descurce ei daca nu stiu decat sa retina informatii si sa le reproduca?
de pilda, tu intrebi: “de ce reproduc tocilarii doar anumite texte, si pe altele le ignora?”; daca ne gandim la tocilari la scoala, e simplu: reproduc textele pe care cred ei ca tre’ sa le invete pe de rost pentru examene;
asa ca problema interesanta, pornind de la ce spui tu, daca am inteles bine ce spui, mi se pare ca e asta: ce fac tocilarii dupa ce s-a terminat scoala?
putem sa discutam despre asta, daca vrei, dar acum tre’ sa fug la scoala 🙂
oare exista examene si dupa scoala?
exista interviuri pentru angajare, that’s a fact 🙂
°si atunci cand mori, ce trebuie sa faci?”