[comentariul la textul de saptamana trecuta o sa-l pun mai tarziu]

VIII

Dar in examinarea principiului [fericirii] trebuie sa luam in consideratie nu numai concluziile trase si premisele de la care a pornit argumentatia noastra, ci si opiniile generale legate de el. Caci faptele in realitatea lor concorda cu adevarul, pe cand cu falsul intra repede in dezacord.

Asadar, impartind bunurile in trei categorii, si anume cele exterioare, cele ale sufletului si cele ale corpului, pe cele ale sufletului le consideram bunurile cele mai importante, si asta in sensul cel mai inalt, iar printre bunurile sufletului situam actele si activitatile spirituale. Afirmand aceasta, ne punem de acord cu opinia traditionala, admisa de toti filosofii; la fel si in ce priveste faptul ca unele acte si activitati le consideram scopuri, ceea ce se intampla in cazul bunurilor sufletesti si nu in cel al bunurilor exterioare. Cu rationamentul nostru concorda si opinia ca fericit este cel ce traieste bine si se bucura de succes, pentru ca viata fericita si succesul pot fi privite ca lucruri aproape identice.

Dupa cum se vede, toate cate s-au cercetat in legatura cu fericirea contribuie la incercarea noastra de a o defini. Astfel, pentru unii se pare ca fericirea consta in virtute, pentru altii in gandire, pentru altii intr-un fel de intelepciune. Sunt unii pentru care ea consta in toate acestea sau intr-o parte dintre ele insotite de placere, sau cel putin nu lipsite de placere. Altii, in sfarsit, adauga la ele si bunastarea exterioara. Unele dintre aceste opinii sunt sustinute, din vechime, de multi oameni; altele de putini, dar ilustri. Si e greu de presupus ca si unii si altii s-ar fi putut insela cu totul; dimpotriva, cel putin intr-o privinta, daca nu in mai multe, au gandit corect.

Expunerea noastra concorda deci si cu afirmatia ca fericirea consta in virtute in general sau intr-o anumita virtute; caci fericirii ii este proprie activitatea sufletului conforma cu virtutea.

Dar, fireste, nu mica este deosebirea intre a concepe binele suprem in posesiune sau in uz, in dispozitie habituala sau in activitate. Caci e posibil ca dispozitia sa existe fara a savarsi vreun bine, cum este cazul celui care doarme sau al cuiva care, in alt mod, este complet inactiv; dar in ce priveste activitatea lucrurile stau altfel: ea actioneaza in mod necesar si actioneaza bine. Asa cum la Jocurile Olympice nu cei mai frumos si mai vigurosi primesc coroana de invingator, ci aceia care iau parte la intreceri (caci printre ei se afla invingatorii), la fel si in viata cei care actioneaza bine ajung sa aiba parte de ceea ce este frumos si bun. Iar viata lor este placuta prin ea insasi; pentru ca, intr-adevar, a resimti placerea este ceva propriu sufletului si fiecaruia ii face placere lucrul pentru care are predilectie, cum este calul pentru amatorul de cai, spectacolul pentru amatorul de spectacole, la fel justitia pentru iubitorul de dreptate si in general ceea ce este in acord cu virtutea pentru iubitorul de virtute. Pentru majoritatea oamenilor, lucrurile placute sunt obiect de controverse, pentru ca ceea ce le place lor nu are aceasta calitate de la natura, pe cand iubitorilor de virtute la plac lucrurile placute prin natura lor. Asemenea lucruri sunt actiunile savarsite in conformitate cu virtutea si de aceea ele au calitatea de a placea si oamenilor virtuosi, si in sine. De aceea viata acestora, departe de a avea nevoie de placere ca de un accesoriu, poseda placerea in ea insasi. Pentru ca, in afara de cele spuse mai sus, nu este bun cel ce nu se bucura de faptele bune, dupa cum nu s-ar putea spune nici ca cineva e drept daca nu se bucura de practicarea dreptatii, nici generos cel ce nu se bucura de faptele generoase si asa mai departe.

Astfel fiind, actiunile conforme cu virtutea trebuie sa fie placute prin sine. Mai mult, ele sunt si bune si frumoase, si asta in cel mai inalt grad, daca e adevarat ca omul desavarsit judeca bine in legatura cu ele; si judeca bine, asa cum am aratat.

Fericirea este, asadar, lucrul cel mai bun, cel mai frumos si cel mai placut, iar aceste calitati nu sunt separate, cum spune epigrama din Delos:

“cel mai frumos lucru este cel mai drept, cel mai bun este sanatatea; / dar cel mai placut, de la natura, este sa obtii ceea ce doresti cu ardoare”

ci toate acestea exista laolalta in actiunile desavarsite. Acestea, sau una dintre ele, cea mai buna, le numim fericire.

Fericirea are totusi nevoie si de bunuri exterioare, dupa cum am mai spus; caci este imposibil sau, in orice caz, nu usor sa infaptuiesti lucruri de seama fiind lipsit de resurse. Multe se infaptuiesc, ca prin intermediul unor instrumente, cu ajutorul prietenilor, bogatiei sau puterii politice. Pe de alta parte, absenta unor lucruri umbreste fericirea, cum ar fi lipsa unei origini nobile, a unor copii reusiti, a frumusetii. Caci nu poate fi pe deplin fericit cel ce are un aspect diform, sau e de origine umila, sau traieste singur si lipsit de copii; si poate inca si mai putin fericit este cel ce are copii sau prieteni foarte rai sau, avandu-i buni, i-au murit. Se pare, deci, dupa cum spuneam, ca fericirea are nevoie si de o prosperitate de acest fel. De aceea, unii o si identifica cu soarta fericita, in timp ce altii o identifica cu virtutea.