[din “Poeme de lumina”]

cineva strigă sunetului alerg umbra mângâie mânioasă creştetul de fildeş parcă pocnind capul meu cutreieră prin trecutul acesta venind se întâmplă astfel: primele două secunde portretul ramelor de argint mama mea şterge praful dispare eu mic întreb ceva despre muşte ceva despre mâncare ea zice că nu avem apoi uit şi când îmi aduc aminte plâng.

nu mint acum scriu ceva despre carne despre berea asta amară ca o sete pisica miaună (primăvara în călduri arătându-şi ghioceii sfioşi) nu pot scrie nu mai pot gândul mi-e limpede ca argintul îmi imaginez luna rece n-am s-o mai descriu şi ascult.