Intr-o buna zi, ariciul s-a hotarat sa porneasca intr-o calatorie. Voia sa calatoreasca intr-o tara indepartata, dintr-un motiv pe care, din pacate, doar un arici l-ar putea intelege. Nefericit lucru insa, ariciul a murit inainte sa inceapa calatoria.

O sa va povestesc cum s-a intamplat asta. Dimineata ariciul se trezise cu o pofta de mancare iesita din comun. Cu vreo cateva zile inainte adunase mere, asa ca a mancat doua mere. Se pregatea sa-l manance pe al treilea, cand a observat ca unul dintre iepurii din vecini era pe cale sa-i faca o vizita.

Il vedea destul de bine pe iepure, fiindca nu locuia prea departe. Iesise din casuta lui si privea ganditor spre vizuina ariciului. Se uita la cer, dorind probabil sa stie daca va fi vreme frumoasa, apoi se uita iar inspre arici. Ariciul si-a spus: “Hmmm, vrea sa vina incoace. N-ar fi prea frumos sa ma gaseasca mancand. Mai bine astept sa vad ce vrea sa faca.”

Iepurele ezita. Apoi, la un moment dat, parea sa se fi hotarat. A pornit inspre locuinta ariciului. Dupa vreo cativa pasi, insa, s-a oprit si a inceput sa priveasca iar cerul. “E limpede ca e vreme frumoasa. Asa a fost toata saptamana. De ce se tot uita la cer?” – se intreba ariciul.

Era nedumerit, si pe buna dreptate. Nu era nimic de vazut pe cer. Vremea era frumoasa. N-avea ce sa-ti pice in cap din senin. Pasarile fusesera toate prinse de oameni, iar acum locuiau intr-un satuc indepartat. Ce faceau acolo nu stia nimeni.

Iepurele mai inainta vreo cativa pasi si incepu din nou sa priveasca in sus. Iar ariciul era tot mai nedumerit. “As putea sa il strig”, se gandi el, “dar nu e sigur ca o sa ma auda. Si apoi, nu e prea politicos sa urli de departe la cineva.” Aici ariciul avea din nou dreptate.

Sigur, daca cineva e in pericol fara sa stie si vrei sa ii spui cat mai repede, poate ca ar trebui sa treci peste regulile de politete si sa strigi la el. Dar acum nu putea fi vorba de asa ceva.

Ariciul incepea sa isi piarda rabdarea. Ii era foame. Il rodea si curiozitatea. Isi spuse: “As putea sa ma duc eu la el, sa-l intreb. Dar poate si-ar inchipui ca fac asta fiindca nu vreau sa-l primesc in vizita. Iar asta i-ar putea rani sensibilitatea.” Inca odata, ariciul stia ce spune. Iepurii pot fi uneori foarte banuitori. Cat despre faptul ca sunt sensibili, acesta e un lucru cunoscut de catre toata lumea.

Iar acum ariciul fierbea de curiozitate. In mod straniu, curiozitatea il facea sa se simta si mai infometat. Iar foamea il facea, la randul ei, tot mai curios.

Cand iepurele ajunse langa locuinta ariciului, acesta era la capatul puterilor. “Ce mai faci?” – ii spuse. Iar iepurele: “Bine, multumesc!” Ariciul murea de curiozitate, dar nu stia cum sa puna intrebarea. Nu voia sa-l faca pe iepure sa se simta prost, mai ales daca ar fi trebuit sa recunoasca, de pilda, ca facuse un lucru fara sa aiba nici un motiv anume.

Isi lua, totusi, inima in dinti si ii spuse: “Frumoasa vreme, nu?” Iar iepurele dadu din cap in semn de aprobare si zambi. Ariciul continua: “Nici un nor pe cer.” Iar iepurele incuviinta din nou. Acum ariciul avu o sclipire: “Stii, la un moment dat mi s-a parut ca vad un nor. Probabil te uitai si tu la el, nu?” Stia ca nu vazuse nici un nor si ca nici iepurele nu avusese cum sa se uite la un nor. Dar spera ca o sa-i raspunda: “Aaaa, nu ma uitam la asta” si apoi o sa-i spuna de ce s-a tot uitat la cer.

Daca iepurele i-ar fi raspuns spunandu-i doar ca nu a vazut nici un nor, lucrurile ar fi stat mai prost. Ar fi putut totusi sa-i spuna: “Cum asa? Dar am vazut ca te-ai uitat destul de mult la cer.” Dar iepurele ar fi putut sa evite in continuare sa-i dea vreo explicatie.

Din fericire, iepurele a spus: “Nori? Ciudat, n-am vazut nimic. Eu ma uitam fiindca am primit in dar o samanta din care poate sa creasca un copac inalt pana la cer si nu stiam unde sa o plantez.”

Ariciul rasufla usurat. Deci asta era! “Nu vrei sa mancam ceva?” – il intreba el pe iepure. Mancara cateva mere impreuna. In timpul mesei ariciul se ineca si muri. Iar iepurele pleca sa isi planteze copacul care urma sa creasca pana la cer.