[textul pe care il comentez e aici; comentariul de saptamana trecuta e aici]

pana acum am vazut ca aristotel spune ca toate actiunile tuturor oamenilor au acelasi scop ultim: binele suprem; iar binele asta ultim / suprem ar fi, cel putin in cazul oamenilor, fericirea; asta e sensul vietii; iar acum ar trebui sa spuna ce e fericirea si cum poate fi obtinuta;

doar ca in loc sa faca asta el incepe sa se certe cu platon 🙂

ok, care e problema lui? in primul rand, in loc sa spuna ce e fericirea aristotel pare sa dea un pas inapoi si sa o ia iar cu binele; apoi, cica platon credea ca binelui astuia suprem spre care tind toate actiunile ii corespunde o idee unica – ideea de bine; iar aristotel nu e de acord.

ce sunt ideile lui platon? habar n-am, dar imi inchipui ca sunt ca niste concepte, dar nu ca niste concepte aflate in minte ci ca niste obiecte abstracte, asa cum cred unii matematicieni ca sunt numerele; in toata povestea asta de aici nu conteaza insa daca exista sau nu ideile platonice si ce statut de existenta au;

problema lui aristotel, pana la urma, e cu conceptul de bine; eu asa am inteles; dincolo de toata povestea lui cu categoriile si cu binele care intra in mai multe categorii s.a.m.d., cred ca vrea sa spuna: “bine” inseamna lucruri foarte diferite in contexte diferite; o bicicleta buna nu are mai nimic in comun cu un fotbalist bun si chiar nimic in comun cu o operatie de apendicita buna (reusita).

to make a long story short: toate bauturile alcoolice au ceva in comun – alcoolul; in termenii lui platon as putea spune ca toate “participa” la ideea platonica a alcoolului; platon credea ca asa ar fi si cu toate lucrurile bune; iar aristotel zice ca nu e asa;

pe langa argumentul cu categoriile (ca binele intra in mai multe categorii, deci nu poate avea o idee unica), aristotel mai are un argument: “daca ar exista o singura idee a binelui, un singur concept, atunci ar trebui sa existe o singura stiinta care sa studieze binele; dar nu e asa; deci etc.”

apoi aristotel ia in considerare o obiectie; imi inchipui ca ar suna cam asa: “da, ok, exista mai multe lucruri bune, si poate nu au toate ceva in comun, dar binele in sine e altceva; el are o idee unica.”

iar el raspunde: “nope, nu e nici o diferenta intre ideea de om (ce au toti oamenii in comun si ce-i deosebeste de alte stuff-uri) si ideea de om in sine (ce ii e caracteristic omului, esenta lui); sunt unul si acelasi lucru; daca nu exista una, nu exista nici cealalta :)”

apoi vine alta obiectie: “chestiile care sunt bune in vederea altor lucruri (cum ar fi ‘drumul bun catre Tulcea’, intr-o intersectie) poate nu au nimic in comun; dar exista si chestii care sunt bune in sine, nu in vederea altor lucruri; astea au toate ceva in comun”

dar mr. A zice: “uite, exista lucruri care sunt bune ele insele (in sine) – au o valoare in ele, nu fiindca duc la un scop pe care il consideram bun; dar nici lucrurile astea pe care le consideram valoroase, bune, prin ele insele, nu au ceva comun; deci tot nu exista o idee de bine, asa cum zice platon”

iar acum vine problema lui aristotel: daca e asa, atunci cum putem sti ce e binele in sine, binele insusi? lucrurile bune nu au toate ceva in comun; atunci de ce spunem despre toate ca sunt bune? fiindca toate conduc catre un scop ultim care e acelasi? in virtutea unor analogii intre ele?

astea doua sunt raspunsuri diferite; primul e de tipul: “toate ingrasamintele agricole duc la acelasi rezultat, chiar daca formulele lor chimice difera complet – asta au ele in comun, rezultatul pe care il obtinem cu ajutorul lor;”

al doilea: “nu fac toti sportivii acelasi lucru; dar toti se antreneaza (chiar daca antrenamentul lor poate fi foarte diferit, in functie de sport etc.) si participa la competitii (chiar daca felul in care arata competitiile difera); exista niste asemanari chiar si intre un sahist si un fotbalist – de aia ii numim pe amandoi sportivi;”

in fine, nu e clar nici de ce trebuie sa gasim binele ala suprem, absolut, ultim; asta pare sa observe si aristotel, cand spune ca in cazurile particulare oamenii nu se gandesc la binele absolut, ci la ce e bine sa fac in situatia respectiva; poate nu ai nevoie de un concept unic de bine,…

tot pe la sfarsitul sectiunii asteia apare si distinctia intre un fel de ideal al binelui, la care te poti raporta si care te-ar putea eventual ghida in actiuni, dar nu e realizabil si binele realizabil; sectiunea asta se incheie, oricum, in coada de peste;

adica: nu e clar cum vom putea sti ce e binele, intrucat lucrurile bune nu au toate ceva in comun (nu le corespunde un fel de idee platonica) si nu e clar nici la ce ne-ar folosi sa stim ce e binele absolut, ideal, whatever, daca in viata de fiecare zi nu ne uitam la asa ceva pentru a lua decizii bune; eh, asta e 🙂