[o poveste scrisa la o terasa la mare; celelalte sunt aici]
aceasta este o poveste despre un catel; sigur, s-au mai scris povesti despre catei si chiar poezii; si despre pisici s-a mai scris; si despre iepuri; si despre o multime de alte lucruri; totusi, povestea aceasta nu s-a mai scris; iar asta in ciuda faptului ca e o poveste foarte cunoscuta.
chiar nu pricep!… de fapt, pricep ceva; probabil ca toata lumea s-a gandit asa: din moment ce e o poveste asa de cunoscuta si toti o stiu, de ce sa o mai scriu? or, eu tocmai asta nu presupun; ce anume? ca toata lumea cunoaste povestea; asa ca o scriu.
catelul despre care va povestesc se deosebea de ceilalti catei; avea o ureche foarte mare; cu urechea asta mare auzea tot felul de lucruri; auzea, de pilda, cum trece timpul; stiu, stiu, o sa ziceti ca asta-i culmea si ca nu se poate si ca timpul nu face nici un sunet atunci cand trece si altele.
dar eu, daca spuneti asa ceva, nu pot sa va raspund; trebuie sa ma credeti pe cuvant; mai ales ca e o poveste foarte cunoscuta; sigur, s-ar putea sa nu fi fost chiar asa…
eu totusi cred ca asa a fost! mai bine nu incercam sa ne inchipuim cum auzea catelul cum trece timpul; mai rau ne incurcam; sa o luam de buna, zic eu, si gata.
dar trebuie sa fi fost foarte plictisitor! – o sa spuneti; orice ar fi auzit catelul, timpul trece mereu la fel, deci el auzea mereu acelasi lucru cu urechea cea mare; ceea ce e cam plictisitor.
dar catelul nostru nu se plictisea; atunci poate ca timpul nu trece mereu la fel; iar acum un gandac zburator mi-a distras atentia…
dar sa revenim la catel si la urechea lui; urechea era colorata foarte frumos; avea tot felul de culori; aproape toate culorile; lipseau urmatoarele culori: verde, albastru si portocaliu; acum un baiat ii pune mana pe fund unei fete si iar imi pierd firul…
care e de fapt povestea? offf, nu mai stiu ce sa spun 🙁
Concluzie …
Oricat de mult am vrea (am incerca , ne-am dori, am jindui) sa putem evada intr-o poveste cu un catel ( o pisica , un pui … ) vulgara realitate da cu visele noastre ( voastre ) de pereti …
Tu macar ai incercat ….
hihi; vulgara realitate mi-a scos in fata, acum o iarna sau doua, intr-un cartier marginash din buc, un calutz alb, aparent vagabond, foarte bland, care pastea linistit diverse chestii dintr-o pubela de gunoi.
nu pot sa descriu privirea calutzului aluia; n-o sa incerc, n-are nici un rost; realitatea bate orice fantezie; in trafalgar square, in londra, un porumbel mi s-a asezat pe umar (din senin) si m-a privit in ochi; ce exprima privirea aia,… nu pot sa spun.
ro e o tara de poveste; absurdul, chestiile suprarealiste, dadaiste s.a.m.d. sunt toate vii aici; cea mai vulgara si mai grosolana si mai brutala realitate are aici niste mici gauri in care poti intrezari cele mai frumoase chestii; asta e unul dintre motivele pentru care n-am plecat de aici.
alte motive: ada milea, alexandru andries, alex leo serban, studentii de la filosofie, prietenii lui Gramo etc.
Mda … “vulgara realitate” … este mana pe fundul unei fete atat de des intalnita incat nu mai revolta , nici macar nu mai deranjeaza privirea . Experienta ta cu calutul alb nu era realitate ci o ” eroare in Matrix”. La mai multe.
Pingback: Gramo - Intr-o seara, un catzel… « Gramo’s World