[saptamana 1: text – comentariu; saptamana 2: text – comentariu ]

VI

Este preferabil, poate, sa examinam caracterul universal al binelui si sa incercam a-i defini natura, desi o asemenea cercetare va fi ingreuiata de faptul ca cei ce au introdus doctrina Ideilor ne sunt prieteni. Credem insa ca, pentru a salva adevarul, este mai bine si chiar necesar sa renunti la sentimentele personale, cu atat mai mult daca esti filosof. Caci, desi le iubim pe amandoua, este pentru noi o datorie sacra sa punem adevarul mai presus de prietenie.

Cei ce au lansat aceasta doctrina nu au imaginat idei care sa includa anterioritatea si posterioritatea (de aceea nu au imaginat o idee nici pentru numere). In ce priveste binele, el este enuntat in categoria esentei, in cea a calitatii si in cea a relatiei; dar existentul in sine si substanta sunt prin natura lor anterioare fata de ceea ce exista prin relatie (aceasta din urma fiind un fel de derivatie si accident al existentului), astfel incat nu poate exista pentru aceste categorii o idee comuna.

In afara de acestea, binele este exprimat in tot atatea moduri ca si existentul (caci in categoria esentei, de exemplu, el este numit divinitate si intelect, in cea a calitatii este numit virtute, in cea a cantitatii masura, in cea a relatiei utilitate, in cea a timpului oportunitate, in cea a spatiului situare si asa mai departe), incat e limpede ca binele nu este ceva comun, general si unic; altfel el nu ar fi fost inclus in toate categoriile, ci intr-una singura.

Mai mult, dat fiind ca privitor la ceea ce este inclus intr-o singura idee exista si o singura stiinta, la fel si in legatura cu toate felurile de bine ar trebuie sa existe o stiinta unica; dar exista mai multe chiar si in legatura cu o singura categorie, asa cum stiinta oportunitatii este in razboi strategia, in maladie medicina, in alimentatia rationala tot medicina, in exercitiile fizice gimnastica.

Ne-am mai putea intreba ce anume vor sa spuna autorii acestei doctrine prin “fiecare lucru in sine”, din moment ce, atat pentru “omul in sine” cat si pentru “om” exista unul si acelasi concept, cel de “om”; pentru ca, in ce priveste omul ca om, conceptele nu difera deloc. In acest caz, nu poate fi altfel nici in ce priveste binele ca bine: intr-adevar, binele nu este deloc in mai mare masura bine pentru ca este etern, la fel cum ceea ce este alb nu este mai alb daca dureaza timp indelungat decat daca dureaza o singura zi. Mai convingator par sa vorbeasca despre aceste lucruri pythagoreii, care situeaza Unul in coloana binelui. Pe ei se pare ca i-a urmat si Speusippos; dar despre acestea vom vorbi in alta parte [prin niste locuri din Metafizica].

In legatura cu cele spuse mai sus s-ar putea ivi insa o obiectie, si anume s-ar putea atrage atentia ca argumentele in cauza nu sunt aplicabile oricarui fel de bine, ci unei singure cateogorii, a celor pe care le urmarim si le iubim pentru ele insele, pe cand cele ce au facultatea de a le genera pe primele, sau de a le conserva intr-un fel, sau de a le apara de ceea ce le este contrariu sunt numite bunuri doar gratie acestor atribute si intr-un sens diferit. Este clar, deci, ca pot fi desemnate doua feluri de bine, si anume cele care sunt astfel prin sine si cele care exista in vederea celor dintai.

Stabilind distinctia dintre bunurile in sine si cele care sunt doar utile acestora, sa cercetam daca ele pot fi desemnate de o singura idee. Asadar, care dintre felurile de bine ar putea fi considerat ca bine in sine? Cele pe care le urmarim si numai pentru sine, cum sunt gandirea, vederea, unele placeri sau onorurile? Caci, chiar daca pe acestea le urmarim si pentru altceva, le-am putea totusi considera ca facand parte dintre bunurile in sine. Ori poate ca binele nu este nimic altceva decat ideea de bine, astfel incat sa nu semnifice decat o forma goala? Daca insa acestea se numara printre bunurile in sine, conceptul de bine va trebui sa apara acelasi in toate, asa cum conceptul de alb este acelasi si in zapada si in albul de ceruza [ceruza e o substanta folosita la prepararea vopselelor]. Dar conceptele de onoare, de gandire, de placere, in calitate de bunuri, sunt diferite si se deosebesc intre ele. Binele nu poate fi deci conceput ca un lucru comun, enuntabil printr-o singura idee.

Dar atunci cum sa-l definim? Caci toate cate sunt considerate bunuri nu par sa fie din intamplare omonime. Sa fie astfel pentru ca toate isi au originea intr-un singur bine sau pentru ca toate converg spre acelasi bine? Sau poate ca se numesc asa mai degraba in virtutea analogiei? Caci ceea ce este vederea pentru trup mintea este pentru suflet si asa mai departe.

Dar poate ca toate acestea ar trebui lasate la o parte acum, dat fiind ca tratarea lor detaliata isi are locul mai degraba in alta parte a filosofiei, ca si consideratiile privitoare la teoria Ideilor. Pentru ca, fie ca afirmam despre bine ca este ceva unic si comun, fie ca este separat si exista in sine, este la fel de evident ca, pentru om, un astfel de bine nu ar fi nici posibil de realizat, nici posibil de obtinut; or, in momentul de fata, tocmai binele realizabil in practica este cel pe care-l cautam. Dar nu ne putem da foarte bine seama ca, pentru a atinge bunurile realizabile, este preferabil sa dobandim mai intai cunoasterea binelui absolut; avand un astfel de model, vom cunoaste mai temeinic cele ce pentru noi reprezinta bunuri si, cunoscandu-le, le vom putea obtine mai usor.

Rationamentul acesta este cat se poate de convingator, dar, dupa cat se pare, in dezacord cu diversele arte. Caci toate, desi tind spre un bine anume si cauta ceea ce le lipseste pentru a-l atinge, neglijeaza totusi cunoasterea lui. Si totusi, nu e de conceput ca un sprijin atat de important sa fie ignorat de toti profesionistii si nici macar sa nu fie cautat de ei. Pe de alta parte, insa, ar fi dificil de spus la ce i-ar folosi unui tesator sau tamplar sa cunoasca binele in sine sau in ce fel, contempland ideea de bine, cineva ar putea deveni un medic sau un strateg mai bun. Evident, medicul nu cerceteaza sanatatea in sine, ci pe cea a omului sau, mai bine zis, pe cea a fiecarui om in parte, caci el trateaza cazuri individuale. Dar despre toate acestea am vorbit suficient.