Am citit pe undeva, nu mai stiu pe unde (gata, am gasit, la fumatoare) despre cat e de trist ca oamenii incearca sa produca / vehiculeze / comenteze stiri pe blog, in loc sa vorbeasca despre ei insisi, despre micile lor vieti si sufletzele palpitand de trairi complexe.
Prin alta parte am citit ca una dintre iernile din anii ’20 a fost atat de friguroasa in bucuresti incat pana si exhibitionistii din cismigiu trebuiau sa se multumeasca sa-si descrie organele, in loc sa le arate.
Well, nu-mi inchipui ca noi suntem ascunsi in spatele blogurilor si nu iesim la iveala pana nu ne descriem viata si sentimentele. Chiar daca nu faci asta, ceilalti vad ce te intereseaza, la ce te gandesti, cum, cum reactionezi, la ce s.a.m.d. Te vad, cu alte cuvinte, in actiune.
Ce rost are sa scriu despre cat de mult imi pasa de suferintele altora, despre cum empatizez cu x si y, daca in reactiile mele la diverse intamplari din blogosfera nu se vede nici un pic de compasiune? Don’t get me wrong, nu fac aluzie la nimeni anume.
Si nu, nu vreau sa spun ca e naspa sa iti povestesti viata sau sa iti exprimi starile pe blog. Vreau sa spun: blogul e corpul tau virtual, cu tot ce scrii. E o alta varianta a ta. Poate e o varianta mincinoasa, poate nu te arati prea mult. Dar nu e ca si cand, in lipsa insemnarilor alora personale, tu ai fi ascuns(a) undevaaaaa, in spatele blogului.
postul meu a fost scris mai ales din ceva ce cred ca s-ar numi deformare profesionala. da, am cu adevarat nostalgia “blogosferei” de acum cativa ani, dar asta in principal pentru ca, fiind la vanatoare de scenarii, de “povesti”, de intamplari si emotii ce ar putea fi transpuse filmic, blogurile personale sunt mai ofertante. Asta nu inseamna ca nu citesc cu placere si alt fel de bloguri- cum ar fi de exemplu al tau (al vostru?).
trairile si sentimentele isi au mai degraba locul pe un jurnal “clasic” pe care sa nu ti-l citeasca nimeni pana nu-l publici sau nu mori. e ok sa scrii si despre ce simti, ocazional. personal, prefer sa ghicesc ce se ascunde in spatele cuvintelor. Oricum nu ai o garantie ca ceea ce exprima cineva pe blog, ca sentiment, este si veritabil.
@slowdeephard: 10x pt comment; in fond, viata lui Gramo nu e prea interesanta – in loc sa se urbanizeze intens cu fetele (sau baietii) din gashca, sau sa dea ture pe la mall, o arde aiurea prin muzee, biblioteci si alte locuri totally uncool (in care nici macar nu se poate fuma 🙂 )
ah, btw, sper ca nu te-ai suparat la faza cu fumatul 🙂 ( n-a fost nici o intentie rea sau ceva);
da, am avut senzatia asta uneori, citind ce scrii tu pe blog (“e ca si cand te-ai uita la un film”); e fain.
@chestiuni: oooo, dar se publica jurnale intr-o veselie; din timpul vietzii; am auzit oameni spunand ca e cam aiurea sa iti publici jurnalul inaintea operei; daca e vorba de publicat la tipografie s.a.m.d. as fi de acord; dar daca scrii chestii pe blog nu e ca si cand le-ai publica la humanitas 🙂
eh, cum sa ma supar 🙂 don’t worry.