[pun textul pentru saptamana asta; am inclus niste explicatii in text, nimic important]

IV

Dar sa ne intoarcem la subiect. Dat fiind ca orice forma de cunoastere si orice optiune tind spre un bine oarecare, sa aratam care este binele pe care-l vizeaza politica si care este binele cel mai inalt dintre toate in domeniul vietii practice.

Asupre numelui, desigur, aproape toti sunt de acord, caci si multimea, si spiritele elevate, il numesc fericire si sunt de parere ca a trai bine si a te bucura de succes sunt acelasi lucru cu a fi fericit; dar in legatura cu ce anume este fericirea parerile sunt contradictorii si multimea nu o explica la fel cu invatatii. Unii cred ca ea face parte dintre bunurile vizibile si clare, ca placerea, bogatia sau onoarea, altii cred altfel si adesea unul si acelasi om o priveste diferit (bolnavul ca sanatate, saracul ca bogatie), iar cei constienti de propria lor ignoranta ii admira pe cei care spun lucruri deosebite, depasindu-le capacitatea de intelegere. Unii insa gandesc ca, dincolo de multele bunuri de acest fel, se afla un altul care exista prin el insusi, fiind in acelasi timp cauza ce conditioneaza calitatea tuturor celorlalte de a fi bunuri.

Ar fi, cred, mai mult decat inutil sa examinam toate aceste opinii; va fi suficient sa le luam in consideratie pe cele mai larg raspandite si pe acelea care par sa aiba o intemeiere rationala. Sa nu pierdem insa din vedere ca exista o deosebire intre rationamentele ce pornesc de la principii si acelea care conduc spre principii. Chiar si Platon s-a aflat, pe buna dreptate, in aceasta dilema, incercand sa afle daca e preferabil sa pornesti de la principii sau sa te indrepti spre ele, asa cum te-ai putea intreba daca e preferabil ca proba de alergare sa porneasca de la athloteti [arbitri care trebuiau sa decida cine a sosit primul] spre capatul stadionului sau invers.

Cer e ca trebuie sa pornim de la lucruri cunoscute, iar acestea sunt de doua feluri: cele cunoscute noua insine si cele cunoscute in general. Dupa cat se pare, e preferabil sa pornim de la ceea ce cunoastem noi insine. De aceea, pentru a audia cu folos prelegerile privitoare la bine, dreptate si la politica in general, trebuie sa-ti fi format dinainte, in mod temeinic deprinderile morale. Caci principiul este aici faptul ca atare; si daca acesta se evidentiaza destul de clar, nu mai este nevoie sa cercetezi cauza. Un asemenea om sau poseda deja principiile, sau si le poate insusi cu usurinta. Dar cel care nu indeplineste nici una dintre aceste conditii, sa asculte versurile lui Hesiod:

“Superioritatea absoluta o are cel ce gandeste totul cu propria-i minte; / intelept este si cel ce asculta sfaturile bune. / Dar cel care nici nu gandeste singur, nici nu primeste in cuget cele spuse de altii,/ acela este un om de nimic.”

V

Sa revenim insa la subiectul nostru. Desigur, nu fara temei oamenii par sa conceapa binele si fericirea conform modului de viata pe care si-l aleg. Multimea cea mai obtuza le situeaza in placere; de aceea si vadeste inclinatie spre o viata de desfatari.

Exista, de fapt, trei moduri de viata care ies mai pregnant in evidenta; cel pe care abia l-am mentionat, cel ancorat in treburile publice si, in sfarsit, cel contemplativ. Majoritatea oamenilor se arata cu desavarsire demni de conditia de sclav, complacandu-se intr-un mod de viata animalic, dar gasesc o justificarea in aceea ca multi dintre cei ce se afla la putere sufera de metehnele lui Sardanapal [rege asirian mitic – bogat si excentric] Dimpotriva, firile elevate si active situeaza binele si fericirea in onoare, pentru ca onoarea este, mai mult sau mai putin, scopul vietii politice. Dar, evident, acest scop este mai superficial decat cel in cautarea caruia ne aflam; pentru ca onoarea pare sa apartina mai mult celor ce acorda onoruri dacat celor ce el primesc, pe cand noi pornim de la premisa ca binele este ceva individual si dificil de instrainat. Si, mai mult, acestia par sa aspire la onoare ca sa se convinga pe sine ca sunt oameni valorosi; oricum, ei cauta sa fie onorati de catre persoane inzestrate cu inteligenta sau de catre cei cu care au relatii, si asta in numele virtutii. Este limpede, deci, ca pentru ei virtutea se afla mai presus de orice. Am putea fi chiar tentati sa credem ca virtutea este scopul vietii politice. Dar si ea se dovedeste a fi foarte departe de scopul perfect; pentru ca virtutea o poate poseda si cineva care doarme, sau isi petrece viata in inactivitate, sau cade prada celor mai mari suferinte si nenorociri. Si nimeni, in afara de cazul ca s-ar crampona de o astfel de idee, nu l-ar putea considera fericit pe omul care duce asemenea existenta. Sa nu mai insistam insa asupra acestor lucruri (despre care am tratat pe larg in scrierile enciclice [niste texte de popularizare, scrise pentru un public mai larg]).

Al treilea mod de viata, cel contemplativ, va fi examinat mai tarziu. Cat despre viata celui ce urmareste castigurile, ea este nefireasca si, evident, nu bogatia este binele pe care-l cautam; caci bogatia nu este decat ceva util, existand in vederea altui scop. De aceea, oricine ar socoti preferabile scopurile despre care am vorbit mai inainte ca fiind urmarite pentru ele insele. Si totusi, nici ele nu reprezinta binele cautat de noi, desi au starnit multe discutii in favoarea lor. Dar acum sa lasam la o parte aceste chestiuni.