“Vazul e o calitate extraordinara a spiritului omenesc.” Apoi: “eh, pot sa vorbesc despre ochi pana o sa-mi iasa pe nas, tot n-o sa priceapa nimeni nimic.” Iar apoi: “ei, lasa-i sa moara prosti.” Si iarasi: “hihi, asta ar fi putut fi un dialog interesant.”

mihail se imbraca intr-o clipita; cat ai clipi, el era gata cu imbracatul; isi trase bocancii repejor si pleca imediat din casa, cu pas egal; pe strada nu se gandi la nimic important; isi facu plimbarea prin oras fara sa urmareasca nimic anume; nu era nici absent, ca si cand n-ar fi observat nimic; oameni, case, iar oameni, asfalt, pietre, vitrine, alti oameni; totul isi gasea locul potrivit intr-un film al banalitatilor cotidiene; apoi se intoarse acasa, invigorat.

“E interesant cu vazul,” isi spuse el, “ca nu stai de obicei sa fii atent la el. Vezi ca si cand ai respira. Dar cand respiri poti simti anumite mirosuri.” Iar mai incolo: “of, dar si cand vezi poti simti anumite mirosuri.” Nu era prea lamurit unde vor duce gandurile astea. Le-a lasat o vreme sa intre si sa iasa din scena de capul lor. “De ce sa incerci sa le strunesti? Iote na!”

afara se intuneca deja; se facea seara, adica; seara e ca toamna; sau ca atunci cand ploua; sau ca atunci cand imbatranesti; unele flori infloresc noaptea;

mihail se apuca sa isi faca de mincare; iata o rosie! ce putem gati dintr-o rosie? dar intrebarea mai importanta este alta: “este rosia o leguma sau un fruct?” Iar dupa aceea: “fructele de obicei sunt dulci.” Dar nu toate fructele sunt dulci. Lamaile sunt acre. Da, dar poti sa le mananci cu zahar. Si poti sa faci din ele limonada. Iar din rosii poti sa faci suc de rosii. Iar rosia seamana uneori cu o inima. Eh, prostii!

“cine o fi la usa? ei cine! pai da, cine? pai, pana nu vad cine e, de unde sa stiu? mda,… dar cineva totusi este, nu? sigur, este cineva! sau poate nu e nimeni? poate a batut si deja a plecat; dar a fost cineva! sau mai e si acum; ei bine, cine o fi? sau cine o fi fost? a fost cine a fost; si daca nu va mai fi niciodata? ei si? cu atat mai rau pentru el! dar poate nu a batut, ci doar a atins usa din greseala; ok, si ce demonstreaza asta? ei bine, nu demonstreaza nimic;”

“nu l-am vazut inca, dar mi-l pot inchipui dincolo de usa; poti, poti,… ce nu poti tu? inchipuie-ti! mult si bine! ce-o sa-ti inchipui?, ma intreb… mai bine ai verifica!”

spuse: “intra, e deschis!”

mihail intra pe usa; tot mihail il chema; o simpla coincidenta; “salut”, spuse. “salut, n-ai mai trecut pe aici de ceva timp”, zise el; “stai jos”; mihail se aseza jos; “vrei o rosie?” iar mihail: “da, sigur, de ce nu, e o rosie frumoasa”; asa se gandi; dar spuse: “stiu si eu?…”; “pai _tu_ ar trebui sa stii!” iar mihail: “o sa stiu cand o sa o mananc”; exact in acest moment primul mihail spuse linistit: “pai asa nu ajungem prea departe!”

dupa rosie lui mihail i se facu sete; bau un pic de apa, tinand ochii larg deschisi; fara sa priveasca nimic anume, insa; “sa pun un pic de muzica?” iar raspunsul fu prompt: “da, sigur!” iar dupa un timp: “vrei sa dansam? – sigur ca da!”

“hai sa tragem jaluzelele, s-a innoptat de-a binelea!” intr-adevar, afara se innoptase de-a binelea; unele flori infloresc noaptea;

apoi mihail pleca in treaba lui;

mihail mai asculta putina muzica, iar apoi se aseza pe un scaun; nu era obosit; “o sa fac lumina in camera” isi spuse, “sa nu ma lovesc de vreun obiect pe intuneric; nimeni n-ar avea decat de suferit”; cred ca avea dreptate, in felul lui; afara incepu sa ninga; ciudata casa mai avea si mihail!

cineva bate in perete; iar acum nu mai pot sa scriu nimic.