Aşa s-a răsturnat ordinea lucrurilor, incit o fiinţă cu adevărat divină prin raţiunea sa să creadă că nu poate străluci prin altceva decit prin posesiunea unor obiecte neinsufleţite? (Boetius, Mangaierile filosofiei, Fundaţia Gândirea, Bucuresti, 2003, p. 69)
Nu este vorba aici, totusi, despre un om de paie? Pana la urma oamenii pentru care cel mai important este sa detina case, masini, haine, bani s.a.m.d. ceea ce conteaza nu este simpla posesie a unor lucruri materiale, ci ceea ce cred ca pot realiza intrucat poseda acele lucruri.
Se crede ca lucrurile materiale au darul de a le deschide un anumit viitor celor care le poseda. Prin acest viitor “stralucesc” ei. Iar acest viitor pare mai important decat trecutul care a dus la acele posesii. Lucrurile materiale nu vorbesc intr-un mod neambiguu despre calitatile celui care le are. Aceasta fiindca nu sunt intotdeauna rezultatul muncii tale. Pot fi primite cadou, mostenite s.a.m.d.
Ceea ce spun despre viitorul posesorilor lor este mai clar. Posesorul unui iaht poate naviga asa cum are chef, cel al unui home theater system poate vedea filme acasa in conditii excelente, iar oamenii cu multi bani in banca pot face orice.
De aici ar reiesi, totusi, ca un om aflat in pragul mortii, oricat ar fi de bogat, nu se mai poate lauda cu nimic. Nemaiavand un viitor, nu e cu nimic mai presus decat un muribund sarac. Nu e asa fiindca in cazul lucrurilor materiale pe care le poseda cineva nu conteaza doar ceea ce poate face acea persoana cu ele pentru ea insasi, ci si ce poate face cu ele pentru altii. Un bogat aflat in pragul mortii poate fi mult mai generos decat un sarac.
Atunci cand deplangem interesul exagerat al unora pentru lucruri materiale nu il vedem drept un interes pentru lucrurile materiale insele, ci drept un interes pentru un anumit stil de viata – viata in care cele mai importante lucruri pe care le poti face sunt cele pentru care ai nevoie de lucruri materiale.
Prin contrast, se poate intampla sa vorbim despre generozitatea artistilor, savantilor si inteleptilor, care, nelasandu-le celor din jur bogatii materiale, ii imbogatesc “spiritual”.
Ii uitam, desigur, pe inventatorii jocurilor de toate felurile, de la jocuri sportive la sudoku, pe creatorii retetelor de bucatarie, ai modelor vestimentare sau tehnicilor de lupta. Probabil fiindca desi ceea ce au produs acestia nu e material, e prea aproape de “material”. Si chiar daca creatiile respective pot fi folosite cu minimum de apel la lucruri materiale, nu par sa ne imbogateasca spiritual (vezi, de pilda, sistemul stenografic al lui Samuel Taylor).
De altfel, e limpede ce fel de bogatii spirituale sunt mai valoroase pentru Boetius. Cele de care avem nevoie atunci cand ne folosim ratiunea. Acestea ne fac sa “stralucim” cu adevarat. Justificarea se gaseste la Aristotel – ratiunea este ceea ce ne e specific si e mai important sa ne realizam in privinta care ne este specifica.
Intr-un sens, si stenografia ne este specifica. Si calatoriile ne sunt specifice. Celelalte fiinte vii se deplaseaza, doar noi putem calatori.
S-ar putea raspunde ca ne-am inventat diferite indeletniciri, dar utilizarea ratiunii ne este specifica in mod natural, prin “ordinea lucrurilor”. Problema este ca in momentul in care incepi sa vorbesti despre ceea ce este natural nu mai poti emite judecati de valoare. Pana si “iubirea de bani” e parte a istoriei noastre naturale.
Boetius are la indemana si o justificare religioasa. Ratiunea este importanta fiindca ne face sa fim asemenea divinitatii (vezi ce spune si Aristotel despre cum ni-i putem inchipui pe zei, care sunt cei mai fericiti – acestia nu actioneaza, ci contempla).
Cea mai mare fericire, atunci, ar fi sa devenim obiecte abstracte (“We will ascend to become creatures of consciousness alone, free of these bodies, free of time and cause and effect while creation itself ceases to be.” Rassilon in Doctor Who – The End of Time, Part 2, BBC One, 1 ianuarie, 2010).
Din pacate, nu se poate ajunge in lumea obiectelor abstracte. Ceea ce nu e in spatiu si timp nu intra in relatii cauzale cu nimic altceva. Nu insist.
Nu ne putem concepe decat ca fiinte active, ca agenti care realizeaza actiuni (in paranteza fie spus, nu stiu cum as putea considera ca o entitate care nu realizeaza actiuni ar fi o persoana). Privilegiem valoric actele noastre cognitive sau, mai larg vorbind, culturale, uitand ca acestea nu sunt desprinse in totalitate de lumea obiectelor materiale. S-ar putea ca manipularea mentala a unor concepte, cuvinte sau reprezentari sa nu difere atat de mult de manuirea unor lucruri materiale.
Bineinteles, putem dezabroba preocuparea exagerata pentru bunastarea materiala a unora dintre semeni, dar pentru aceasta nu e nevoie sa punem filosofia sa vorbeasca, asa cum face Boetius.