Cineva mi-ar putea spune: “Dar daca intentia cu care actioneaza o persoana nu poate fi precizata decat pe baza unei descrieri a actiunii respective (asa cum spune Elizabeth Anscombe), atunci limbajul precede intotdeauna actiunile. Nu poti vorbi despre actiuni verbale fara sa vorbesti despre intentiile cu care sunt realizate acestea, respectiv despre diferitele descrieri ale actiunilor respective. Pe tine te intereseaza insiruirea rationala a actiunilor, nu a descrierilor acestora. Si atunci?”
Aceeasi actiune poate fi descrisa in mai multe feluri (“Vasile a lovit soarecele cu pantoful.”, “Vasile a omorat soarecele.”, “Vasile a ucis soarecele lui Ion cu pantoful Nicoletei.” s.a.m.d.). Agentul o poate recunoaste ca fiind actiunea sa in functie de descriere. In unele cazuri ar putea spune: “Nu am intentionat sa fac asta!”.
Descrierea poate sa schimbe continutul, tipul si maniera actiunii (sau sa adauge precizari suplimentare). Una este sa apesi un buton, alta sa stingi lumina. Apasarea unui buton nu se opune apasarii aceluiasi buton. Dar daca prin apasarea a doua oara a aceluiasi buton aprind din nou lumina, eu realizez actiuni opuse, sub descrierea “a aprinde / a stinge lumina”.
Acelasi lucru e valabil insa si pentru actele de vorbire. Doua acte de vorbire se vor opune unul celuilalt daca primul este un refuz, iar al doilea este o acceptare, continutul lor fiind identic (Searle si Vanderveken ar spune chiar ca unul e negatia celuilalt). Dar rostirea cuvintelor “Nu pot sa primesc acest cadou.” ar putea fi descrisa drept un refuz de a primi cadoul si la fel de bine drept o precizare a situatiei existente (de pilda, s-ar putea ca legea sa-mi interzica sa primesc cadouri de la anumite persoane, in anumite cazuri s.a.m.d.). Daca accept doar a doua descriere, atunci as putea spune ca accept cadoul fara ca acest act de vorbire sa i se opuna celui prin care am precizat ca nu-l pot primi.
Pe scurt, probabil ca apelul la descrieri ale actiunilor (verbale si non-verbale) e necesar pentru examinarea lor logica. Dar eu nu mi-am propus sa reduc domeniul lingvistic la un domeniu al actiunilor “pure”. Ceea ce spuneam era doar ca descrierile actiunilor pot sta intr-o anumita relatie logica fara ca actiunile respective sa faca parte dintr-o succesiune rationala (ca actiuni distincte), ca in cazul in care “Ii salut pe cei din incapere.” implica logic (presupunand ca Ion e in incapere) “Il salut pe Ion.”, dar actiunea de a-l saluta pe Ion nu succede rational actiunii de a-i saluta pe cei din incapere.