Da, stiu ca oamenii disting in mod obisnuit intre cele doua. Si n-ar avea nici un rost sa le atragi atentia ca “a gandi” e, totusi, un verb. Si “a dormi” e un verb, dar asta nu inseamna ca un om care doarme realizeaza, cu adevarat, o actiune. Dar eu vreau sa spun ca singurul mod in care poti intelege bine cum gandesc oamenii e sa privesti succesiunile de ganduri drept succesiuni de actiuni.
Stiu ca felul asta de a vedea lucrurile se opune unor moduri comune de a vorbi. Cateva exemple:
- Actiunile sau faptele trebuie sa aiba consecinte practice, gandurile nu. Daca “imi vine in minte” o opinie pe care o impartasesc deja, acest lucru nu are nici un fel de consecinte practice. Nu afecteaza nimic, nici macar sistemul meu de opinii.
- Gandurile pot avea intotdeauna continut (“la ce te gandesti?”), actiunile nu. Altfel spus, gandurile pot fi comunicate, in timp ce actiunile sunt in afara comunicarii.
- Actiunile vizeaza intotdeauna scopuri (“ce urmaresti prin asta?”), gandurile nu.
- Gandurile sunt obiecte, actiunile nu (desi pot fi tratate ca obiecte, daca ne apucam sa construim o teorie a lor).
- Are sens sa intrebi “Ce-a fost in mintea ta atunci cand ai facut asta?”, dar n-are sens sa intrebi “Ce-a fost in mintea ta atunci cand ai gandit asta?”
- Actiunile nu pot fi abstracte, conceptele sau gandurile pot avea un nivel de abstractie foarte ridicat. Separat s-ar putea vorbi si despre nivelul de generalitate al unor ganduri.
- Si asa mai departe (e limpede ca lista ar putea continua).
M-am gandit la un moment dat la diferite raspunsuri punctuale la probleme de felul celor de mai sus. Cred ca aici poate fi dat si un alt raspuns.
Teoria adverbiala, de pilda, contrazice (intr-un sens) felul nostru obisnuit de a vorbi. Dar important nu e acest dezacord. Important e daca ea ne poate ajuta sa intelegem lucruri pe care nu le-am intelege altfel (sau daca pe baza felului de a vedea asociat cu ea putem elimina unele intrebari care ne framanta).
Foarte simplu spus, modul de a vedea despre care vorbesc eu iti permite sa privesti intr-o lumina mai buna problema “care e legatura dintre ganduri si actiuni?”
“Language meshes with our life” (W.) – ok, dar cum? “A intelege un cuvant inseamna a sti cum sa-l utilizezi.” – ok, dar nu doar “in limbaj”, ci si in afara lui.
Ce presupun, pana la urma? In primul rand, ca e esential sa vorbim despre limbaj (despre principii logice si reguli semantice, de pilda) daca vrem sa intelegem ce inseamna “a gandi rational”. In al doilea rand, ca folosirea limbajului este, intr-adevar, intretesuta cu alte activitati omenesti, astfel incat rationalitatea “in limbaj” nu poate fi separata de rationalitatea “in afara limbajului”.
In fine, presupun ca teoria actelor de vorbire reprezinta o abordare buna (si importanta) si ca evidentierea principiilor logice si a regulilor semantice trebuie sa fie consistenta cu o astfel de abordare, respectiv cu ideea ca toate acestea reglementeaza rostiri ale propozitiilor (utterances), adica actiuni.