E posibil ca o anumita actiune sa aiba o functie semantica? Da, desigur. Aratarea unui obiect, in cadrul unei ostensiuni, face legatura dintre indexicalul “acesta” si referinta sa. Dar o astfel de actiune este o actiune de comunicare.
Este posibil ca o actiune care nu e facuta cu intentia de a comunica sa aiba o functie semantica? Cineva imi spune ca un anumit obiect este incasant, iar eu incerc sa il sparg. Nu fac asta pentru a-i comunica primei persoane ceva, ci pentru a-i verifica afirmatia. Daca obiectul respectiv totusi se sparge, afirmatia devine falsa. Intrucat si-a modificat o proprietate semantica (adevarul) ca urmare a actiunii mele, s-ar putea spune ca actiunea mea a avut o functie semantica.
Dar acum nu pare important faptul ca a fost vorba despre o actiune. Lucrurile ar fi stat la fel daca s-ar fi produs un cutremur, iar obiectul respectiv ar fi cazut de pe masa si s-ar fi spart. Anumite evenimente pot infirma afirmatiile noastre. Putem spune, exact in sensul in care vorbeam mai inainte, ca au o functie semantica. Cautam, insa, o actiune care are o functie semantica in virtutea faptului ca este actiune.
Sa incercam altceva. Utilizarea unui obiect care nu are inca o functie bine determinata ar putea duce la formarea unui concept nou. O piatra devine un ciocan. Inainte sa folosesc piatra pentru a ciocani diferite lucruri orice afirmatie despre vreun ciocan ar fi fost lipsita de sens. Dupa aceea afirmatiile respective capata sens.
S-ar putea spune, in acest caz, ca utilizarea pietrei drept ciocan e un eveniment care face parte din istoria naturala a omului. Producerea unui eveniment nou poate duce la aparitia unui concept nou. La fel s-ar putea intampla si in cazul primei tornade. Dar daca privim astfel, nici actiunea de a ciocani nu are o functie semantica in virtutea faptului ca este o actiune.
In plus, actiunea de a izbi obiecte cu o piatra de o anumita forma nu este ciocanit daca nu poate fi descrisa drept ciocanit. Iar pentru a doua descriere am nevoie deja de un concept, adica de o utilizare lingvistica incetatenita.
Actiunile pot avea o functie semantica in masura in care au o componenta conceptuala. Aceasta e data de descrierile actiunilor (sau de continutul intentiilor cu care sunt facute actiunile). Dar s-ar putea spune in acelasi fel ca si evenimentele naturale au o componenta conceptuala, in masura in care avem descrieri pentru ele.
“Nu poti ciocani fara sa iti privesti actiunea drept ciocanit. In schimb, ploaia va continua sa cada si daca nu este privita drept ploaie.” – Poate ca picaturile de apa vor izbi pamantul, dar aceea nu va fi ploaie. In acest sens, ploaia are si ea o componenta conceptuala.
“Da, dar ploaia va continua sa fie ploaie si atunci cand o observa un copil care inca nu are conceptul de ploaie. In schimb, actiunea cuiva care inca nu si-a format conceptul de ciocanit nu va fi ciocanit, in ciuda faptului ca alti oameni ar putea fi inclinati sa o numeasca astfel.”
Pot explora limitele utilizarii unui concept. Cand sunt copil, de pilda, pot observa ca nu se poate spune despre numere ca sunt linistite. Incerc, sunt corectat, imi modific felul de a vorbi si implicit imi modific conceptul. In mod similar, as putea incerca sa mangai apa si se nu reusesc. In cazul din urma se va spune ca nu e vorba despre o limita conceptuala: “e imposibil conceptual ca numerele sa fie linistite, dar e imposibil fizic ca apa sa fie mangaiata; acest lucru se vede din faptul ca are sens sa spui ca apa nu poate fi mangaiata, dar nu are sens sa spui ca un numar nu poate fi linistit”.
As fi putut, totusi, sa fac un anumit gest si sa-l numesc “gestul de a mangaia apa”. Nu e imposibil fizic sa mangai apa. Atunci cand fac gestul respectiv eu nu vreau sa vad daca il pot face sau nu. Facandu-l, vad cat de mult seamana cu alte gesturi de mangaiere pe care le-am facut in trecut. Incearcarea de a mangaia apa e o explorare a conceptului de “mangaiere”.
“Bine, dar ti-ai ales exemplul intr-un mod tendentios. E imposibil fizic sa aprinzi apa, asa cum ai aprinde o lumanare sau o bucata de hartie sau o tigara. E discutabil ca poti mangaia apa, asa cum mangai o pisica sau un perete. In schimb, e indiscutabil ca numerele nu pot fi linistite.”
M-as putea gandi ca un lucru e aprins atunci cand e apropiat de o sursa de caldura. Nu neaparat de o flacara, fiindca o tigara poate fi aprinsa si cu bricheta electrica din masina. As putea spune ca apa care atinge o bara de metal incandescenta se aprinde, iar aburul care se produce in acel moment l-as putea numi “fumul apei aprinse”. Problema nu e daca e posibil sau imposibil fizic sa fac ceva, ci daca sa extind sensul lui “a aprinde” si pentru ceea ce fac. In mod similar, as putea spune ca numerele prime sunt linistite, pentru ca nu se mai pot divide cu alte numere, asa cum as spune despre o substanta chimica, atunci cand nu mai reactioneaza in combinatie cu alte substante chimice, ca e “linistita” sau ca “s-a linistit”. Problema e ca asemenea utilizari ale lui “linistit” sunt prea indepartate de utilizarile pe care le-am invatat deja. A aprinde un obiect si a-l impregna cu o substanta ignifuga sunt actiuni opuse datorita intelesului conceptelor “a aprinde” si “ignifug”, nu datorita vreunei imposibilitati fizice.
In mod similar, doi oameni nu pot sta in acelasi timp pe acelasi scaun datorita intelesului expresiilor “scaun”, “a sta pe scaun”, “doi oameni”. Daca unul dintre cei doi l-ar tine in brate pe celalalt, atunci al doilea nu ar mai sta pe scaun. Iar daca ar reusi sa stea pe scaun amandoi, atunci acela n-ar mai fi scaun, ci un fel de bancuta. Daca mi s-ar spune ca pe scaun stau doi oameni – bunicul meu si fratele unchiului Valodea – as raspunde ca nu e vorba despre doi oameni, ci despre un singur om la care s-a facut referire in doua moduri diferite. Si asa mai departe.
Revin la problema initiala. Pot avea anumite actiuni facute fara intentia de a comunica o functie semantica tocmai datorita faptului ca sunt actiuni? Am vorbit, deocamdata, despre actiunile pe care le-as numi “actiuni de explorare conceptuala”. Nu mi s-ar putea raspunde si acum ca acestea, privite ca evenimente, nu sunt diferite de alte evenimente naturale pe care le pot observa cu scopul de a vedea daca le pot aplica sau nu anumite concepte?
Ar putea fi vorba tocmai despre concepte pentru actiuni.
Dar pentru a “explora” astfel de concepte nu ar fi suficient sa observ actiuni realizate de alte persoane? Iar realizarea anumitor actiuni de catre alte persoane nu este, pentru mine, observarea unor evenimente naturale?
Trecand peste asta, nu e prea putin daca spun ca actiunile au o functie semantica in masura in care contribuie la invatarea unor concepte pentru actiuni? Sigur, atunci cand imi e limpede ce inseamna sa te asezi pe un scaun, sa repari un scaun, sa muti un scaun s.a. imi e implicit mai limpede si ce inseamna “scaun”. Dar nu toate conceptele se preteaza atat de bine unei analize functionale. Scaunele sunt artefacte. In cazul acestora sunt definitorii utilizarile, functiile. Obiectele naturale, in schimb, nu mai sunt astfel. Ma pot servi de Soare pentru a afla cam cat e ceasul sau unde este Nordul, dar daca asta este tot ce stiu despre Soare, atunci inca nu stiu prea bine ce e Soarele.
Raspunsul este ca practicile noastre au facut ca in cazul obiectelor naturale sa fie importante observatiile si descrierile stiintifice. Dar daca inteleg ce inseamna sa studiezi in maniera omului de stiinta Soarele, atunci conceptul meu e format.
Totusi, nu merg pe o cale prea ocolita? In exemplul initial, referinta termenului “acesta” era data de o anumita actiune. La fel, as putea spune ca referinta unui nume propriu depinde de actiunea realizata in cadrul “botezului initial”. In schimb, atunci cand vorbesc despre formarea de concepte pot spune, cel mult, ca intelesul si referinta unui anumit cuvant ar depinde de un mare numar de actiuni prin intermediul carora mi-am format conceptul asociat cuvantului respectiv.
E esential pentru actiunea botezului si pentru actul ostensiv ca acestea sunt facute cu intentia de a determina referinta unei expresii lingvistice. Iar acest lucru se realizeaza in comunicare. Doar in comunicare – as fi tentat sa spun. Cum poate fi depasita aceasta dificultate?
In plus, chiar presupunand ca si actiunile care nu sunt realizate pentru a comunica ar avea functii semantice, de ce ar fi necesar sa aiba proprietati logice? In genere, de ce daca ceva are functii semantice, atunci trebuie sa aiba si proprietati logice?
De pilda, s-ar putea spune ca “te invit” are o functie semantica, intrucat are un inteles, dar intrucat expresia nu e folosita decat pentru a face invitatii, care nu pot fi nici adevarate, nici false, aceasta nu are nici un fel de proprietati logice.
Si totusi, daca iti interzic sa intri in casa mea si te invit la mine in casa ma contrazic.
“Aceasta contradictie seamana cu incercarea de a te impinge inspre casa mea si de a te indeparta de casa mea. E imposibil fizic sa fac asta.”
Dar n-ar fi imposibil sa incerc. Te-as putea lega cu niste sfori. Una te indeparteaza de casa mea, cealalta te apropie. Apoi trec sforile pe dupa niste roti de scripete si trag de capatele lor in acelasi timp. Daca trag la fel de tare, vei ramane pe loc. Ceea ce am facut s-ar putea numi “incercare de a te apropia si de a te indeparta de casa mea”.
Daca te si invit la mine in casa si iti si interzic sa intri in casa mea, s-ar putea spune, nu reusesc nici sa te invit, nici sa iti interzic ceva. Dar in mod similar s-ar putea spune ca daca afirm si ca ploua, si ca nu ploua, nu reusesc sa afirm nimic.
“Si totusi am rostit ambele propozitii.” – Da, dar nu am sustinut nimic. Daca am incercat sa opinez ceva, atunci nu am izbutit. N-ar trebui sa ne incurce faptul ca contradictia logica e dublata de o imposibilitate “fizica”. E imposibil fizic sa plutesti la un metru deasupra pamantului fara sa contracarezi in vreun fel efectul atractiei gravitationale. De asemenea, e imposibil fizic sa plutesti si sa nu plutesti in acelasi timp. A doua imposibilitate se datoreaza unei contradictii logice.
Revin la problema mea. Nu vad cum ar putea un inferentialist sa accepte functii semantice fara proprietati logice. Cele din urma sunt o conditie necesara pentru orice continut semantic.
“Nu faci decat sa stergi diferenta dintre pragmatica si semantica si apoi pe cea dintre semantica si logica. Daca nu ai ignora aceste diferente, nu ai putea vorbi despre o ‘logica a actiunilor’.”
Dar limbajul nostru trebuie sa fie intretesut cu actiunile noastre. In asta consta relatia dintre limbaj si realitate, nu intr-un fel de oglindire a realitatii in limbaj.
“Chiar ai renuntat la paradigma reprezentationala? Intelesul cuvantului ‘rosu’, dupa tine, este dat de diferitele utilizari ale cuvantului ‘rosu’ intretesute cu diferite utilizari ale unor ‘mostre de rosu’. Dar de ce nu vorbesti si despre alte actiuni? Nu cumva fiindca presupui in continuare o corespondenta intre cuvinte si obiecte?”