Recunosc, orice hăţiş birocratic mă sperie. Înainte să scriu rândurile de acum nu ştiam prea bine nici măcar ce este CNCS-ul. Cineva mi-a spus ca CNCS-ul e vechiul CNCSIS, dar asta nu m-a ajutat prea mult.
Uitându-mă pe site-ul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice am aflat că aceasta e o instuţie a statului, că are ca scop “stimularea excelenţei în cercetarea ştiinţifică din România”, că se ocupă de coordonarea anumitor programe de cercetare, dând o mână de ajutor altor două instituţii de stat – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
ANCS-ul, din câte am înţeles, elaborează strategii ale cercetării în România, se ocupă şi de punerea lor în aplicare şi observă care sunt rezultatele. Pentru aceasta se consultă cu un număr de instituţii, printre care se află şi CNCS-ul.
Recenta evaluare a universităţilor a fost realizată de o altă instituţie – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării. UEFISCDI pune în practică ideile la care ajung CNCS-ul, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi alte consilii (lista se afla aici).
Pentru a scurta povestea, evaluarea unei universităţi ia în considerare rezultatele cercetării realizate, iar acestea contează cu atât mai mult cu cât sunt publicate la o editură sau într-o revistă mai apreciată. E de aşteptat, prin urmare, ca evaluarea academică a editurilor şi revistelor din România să influenţeze serios următoare evaluare a universităţilor româneşti. Iar de această evaluare par să depindă şi anumite finanţări viitoare.
La Comisia de Ştiinţe Umaniste a CNCS, evaluarea editurilor şi revistelor s-a facut astfel: “Ierarhia aplicaţiilor a fost constituită în trei grupe valorice (A, B, C), valabile pentru patru ani, corespondente criteriilor folosite de Consiliul Naţional al Atestării Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitate, conform cu OM 4.692 publicat în MO 179 (XXIII) – nr. 540”.
Pe site-ul CNATDCU, la sectiunea Criterii, am găsit, într-adevăr, documentul respectiv. Nu mi-a fost clar cum ar putea fi folosite niste criterii pe baza cărora se acordă titluri didactice universitare şi de cercetare în evaluarea unor edituri.
Am înţeles, în schimb, că prezenta evaluare a editurilor şi revistelor va afecta semnificativ şi modul în care se vor face promovările în universităţi şi institute de cercetare. De pildă, printre colegii mei se află o persoană care a publicat trei cărţi de specialitate în limba engleză la Editura Universităţii din Bucureşti. Potrivit noii evaluări, această persoană nu va îndeplini criteriul de a fi publicat cel puţin o carte (de acelaşi tip) la o editură clasificată de CNCS în categoria A sau B pentru a candida pentru un post de conferenţiar universitar, fiindca Editura Universităţii din Bucureşti a fost clasificată în categoria C.
Mi-a fost clar că munca noastră de cercetare va fi afectată de evaluarea despre care mi-am propus să scriu. În acelaşi timp, mi se părea imposibil să înţeleg cum s-a facut evaluarea. Am înţeles câteva observaţii critice formulate de domnul Horia Pătraşcu într-un text apărut aici. Răspunsul domnului Alexander Baumgarten, atât cât l-am înţeles, nu m-a lămurit în chestiunea care mă interesa.
Pentru evaluarea revistelor am găsit câteva informaţii pe vechiul site al CNCSIS. Dar n-am înţeles dacă aceleaşi criterii au fost aplicate şi la ultima evaluare. Fără să discut despre cât de bune sunt criteriile, iau un exemplu la întâmplare.
La secţiunea Filosofie şi istoria filosofiei. Epistemologie, logică şi filosofia ştiinţei. Etică şi bioetică, în ultima clasificare, două reviste apar în aceeaşi categorie – B. Prima este Logos & Episteme, de la Iaşi, a doua este Studia UBB. Philosophia, de la Cluj.
Dacă sunt aplicate criteriile vechi, diferenţa de punctaj dintre cele două reviste e uriaşă. Potrivit noilor criterii, oricare ar fi ele, cele două reviste fac parte din aceeaşi categorie. Concluzia mea a fost ca vechile criterii nu mai sunt, probabil, valabile.
Am revenit, astfel, la problema evaluării. Poate că informaţiile sunt accesibile şi nu le-am găsit eu. Deocamdată, impresia mea este că această acţiune, ale cărei efecte negative îmi par evidente, nu a fost făcută deloc într-un mod transparent.
Iar prin asta nu vreau să spun că evaluarea ar fi fost incorectă. Nu pot spune aşa ceva atâta timp cât nu ştiu cum s-a facut. Poate evaluarea a fost facută corect iar criteriile sunt proaste. Poate şi criteriile sunt bune, iar atunci e vina Editurii Universităţii din Bucureşti, pentru a lua un exemplu “de acasă”, că nu a obţinut un calificativ mai bun. Poate e vina Analelor Universităţii Bucureşti. Seria Filosofie că revista nici măcar nu a apărut în evaluare (prin contrast, Analele Universităţii din Craiova. Seria Filosofie a apărut).
Nu am vazut asta ca pe o obligaţie, dar mi s-a părut că e de datoria mea, ca membru al comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, să contribui la ridicarea nivelului publicaţiilor din Universitate. Ceea ce îmi arată evaluarea prezentă e că dacă publicam în altă parte obţineam rezultate mai bune, atât în ce priveşte evaluarea academică a instituţiei din care fac parte, cât şi în ceea ce priveşte evaluarea mea personală.
Cred că e firesc să am un sentiment de frustrare. Mai important, însă, e că trebuie să ţin cont de asemenea rezultate atunci când îmi fac planuri pentru viitor. Doar că pentru asta ar trebui să înţeleg ce se întâmplă.
LE: Am descoperit pana la urma (datorita unui post aparut aici) si niste criterii de evaluare mai noi, facute publice de CNCS in aprilie, 2011 (banuiesc ca acestea le-au fost cunoscute tuturor editurilor si revistelor care au participat la evaluare).