M-am mai gandit azi la proiectul meu de a identifica rudimente ale unor relatii logice la nivelul actiunilor omenesti si mi-am facut insemnarile urmatoare.
Pot exista meta-actiuni?
De ce nu? Inteleg printr-o meta-actiune o actiune care are drept obiect o alta actiune. In felul acesta, intrebarea initiala revine la ‘Pot actiona asupra unei actiuni?’. Si cum as putea actiona? Transformand-o intr-o alta actiune sau alterandu-i maniera, de pilda.
Invat pe cineva sa scrie o litera – ‘m’, sa zicem. Pe parcursul invatarii am transformat actiunea sa de a desena niste linii pe foaia de hartie in actiunea de a scrie litera ‘m’. Imi inchipui ca ii ghidez mana pe foaie sau fac alte lucruri asemanatoare.
Sau pot invata pe cineva sa cante o partitura pentru oboi cu expresivitate. In acest fel actiunez asupra actiunii sale de a canta partitura respectiva la oboi, modificandu-i maniera.
S-ar putea raspunde: “O canta la inceput fara expresivitate, iar apoi o canta cu expresivitate. Tu nu ai afectat nici prima actiune si nu o afectezi nici pe a doua. Prin urmare, n-ai actionat asupra unei actiuni. La fel, nu ai transformat actiunea de a desena linii pe foaie in actiunea de a scrie litera ‘m’. Daca ar dori, elevul ar putea desena in continuare linii. Daca tu i-ai fi transformat prima actiune in a doua, atunci elevul n-ar mai putea decat sa deseneze linia ‘m’. Ceea ce a invatat a fost sa realizeze o actiune noua.”
O sa-mi inchipui atunci altceva. In timp ce o persoana alearga, un antrenor o stimuleaza prin diferite mijloace sa alerge mai repede. In lipsa antrenorului persoana respectiva n-ar fi alergat atat de repede. Am putea spune ca ‘antrenorul i-a accelerat alergarea’. De ce nu? Iar aceasta nu ar fi o actiune care are ca obiect o alta actiune?
Sau pot descrie actiunea cuiva. Obiectul descrierii e o actiune. Nu este descrierea unei actiuni o meta-actiune?
‘A actiona asupra unui obiect’ – intr-un sens, pentru a face asta trebuie sa afectezi intr-un fel obiectul actiunii tale. Descrierea nu afecteaza actiunea descrisa, asa ca printr-o descriere, in acest sens, nu actionez asupra actiunii descrise; in alt sens, vorbim despre obiectul descrierii, ceea ce e descris.
Si care e obiectul asupra caruia actionez atunci cand descriu ceva? Daca ma iau dupa Grice, in genere, atunci cand spun ceva, actionez asupra unui interlocutor – ii schimb comportamentul sau dispozitiile de comportament, opiniile, procesele neurofiziologice din creier, ceva de felul asta.
(In paranteza fie spus, pare misterios felul in care pot afecta comportamentul cuiva prin intermediul unor cuvinte; daca privesti lucrurile ca si cand superiorul ar controla corpul subordonatului, asa cum controleaza cineva corpul unei papusi, totul e ciudat – nu exista fire; niste vibratii ale aerului produc miscari ale unui corp, aceleasi vibratii ar putea sa nu produca aceleasi miscari s.a.m.d.)
Revin. Pot opri actiunea cuiva (printr-un gest sau printr-o comanda, de pilda). Nu actionez acum asupra unei actiuni? In fond, o fac sa inceteze.
Mi s-ar putea raspunde ca “doar agentul unei actiuni poate inceta cu adevarat sa actioneze, iar o alta persoana poate doar sa impiedice o actiune sa se desfasoare; dar cand impiedici desfasurarea unei actiuni ceea ce faci e sa actionezi asupra unui eveniment natural, nu asupra unei actiuni; a inceta sa alergi e o actiune; un om poate sa nu mai alerge fiindca a obosit (dar atunci el nu a incetat sa alerge, in sens tare) sau fiindca a decis sa faca asta si s-a oprit din alergat; a te opri din alergat, in acest sens, e o actiune; bineinteles, pot determina pe cineva sa se opreasca din alergat, dar in acest caz nu actionez asupra actiunii sale, ci asupra sa”.
S-ar putea adauga: “Poti determina o persoana (dar nu ca un papusar) sa realizeze o anumita actiune (inclusiv sa se opreasca din a face ceva), dar asta nu inseamna ca actionezi asupra actiunilor persoanei respective; numai agentul insusi poate influenta propriile sale actiuni – acesta e un soi de adevar gramatical, similar cu ‘numai eu pot gandi gandurile mele, altcineva nu poate gandi in mintea mea ganduri care sa fie ale mele’;”.
Dar de aici nu reiese ca nu as putea actiona asupra propriilor mele actiuni. Sa zicem ca nu antrenorul ma face sa alerg mai repede, ci eu singur imi accelerez alergarea. Nu ar fi asta o meta-actiune?
Aici s-ar putea raspunde ca e vorba doar despre un fel de a vorbi. Alerg mai incet, iar apoi alerg mai repede. Cineva alege sa descrie aceasta schimbare ca si cand eu as fi actionat asupra alergarii mele, facand-o mai rapida. Altcineva poate descrie faptele altfel: “a alergat mai incet, iar apoi a alergat mai repede”. Cele doua actiuni se succed, nici una nu reprezinta o afectare a celeilalte.
Sau a doua actiune reprezinta, cel mult, o afectare a evenimentului care reprezinta continutul primei actiuni. “Mi-am accelerat alergarea”, in acest fel, ar semana cu “am marit viteza cu care se deplasa masina, apasand pe pedala de acceleratie”. In acest sens, chiar si atunci cand ma opresc din alergat nu realizez o meta-actiune, fiindca prin ceea ce fac afectez un eveniment, nu o actiune.
Totusi, l-as putea suspecta pe oponentul meu imaginar ca abuzeaza de distinctia dintre actiuni si evenimente. Pana la urma, de ce sa nu poata exista meta-actiuni?
*
Un puzzle: A fierbe apa pentru ceai, ia ceainicul de pe foc, toarna apa fiarta in cana, adauga zahar si incepe sa amestece. “Ce faci?”, intreaba B. “Indulcesc ceaiul”, raspunde A. B nu e de acord. Sustine ca A indulceste apa fierbinte, dar nu indulceste ceaiul. Doar daca ar fi pus ceai in apa fierbinte inainte sa adauge zahar ar fi indulcit ceaiul. A raspunde ca face un ceai si ca nu e nimic in neregula sa vorbesti despre rezultatele intermediare ale unor actiuni in termenii rezultatelor finale ale actiunii (altfel n-ar avea sens sa spui “lucrez la constructia casei tale”, “se introduce placinta in cuptor” s.a.m.d.). “Din moment ce fac un ceai, e ok sa spun ca indulcesc ceaiul pe care il prepar, chiar daca n-am terminat inca”, spune A. Cine are dreptate? Pana la urma, fie A indulceste ceaiul, fie nu-l indulceste. Cum stau lucrurile?
(Sugestie: Cand e ok sa vorbim despre un rezultat intermediar in termenii rezultatului final si cand nu?)
*
Nu poti imparti proprietatile in pozitive si negative in lipsa unui cadru conceptual – v. material ignifug, vopsea lavabila, nemiscat, instabil. Logica actiunilor n-ar trebui sa asume un astfel de cadru conceptual, de aceea e preferabil sa vorbesti despre actiuni opuse si nu despre actiuni pozitive si actiuni negative.
*
Si totusi, e mare tentatia de a spune ca doar actiunile non-verbale negative (care previn, impiedica sau ingreuneaza desfasurarea anumitor evenimente) pot fi, intr-un sens, universale – impiedic orice hot sa intre in casa incuind usa.
*
Actiuni conditionale. Ca si in cazul negatiei, de fapt ar trebui sa gasesc un fel de stramos al ideii de conexiune conditionala exprimata in anumite actiuni verbale. Dar conexiunea conditionala apare in cadrul seriilor de actiuni. Cum ar putea sa apara in interiorul unei actiuni.
“Daca A e sus, atunci B e in stanga” – imi inchipui ca A si B sunt doua puncte pe un volan; oricat as invarti volanul, nu pot infirma afirmatia anterioara. Asta e felul in care imi pot inchipui ca un conditional ar putea functiona si ca o descriere (m-am gandit la asta recitind Tractatus-ul). Dar ma poate ajuta asta sa-mi inchipui o actiune conditionala?
Promisiune conditionala:
“Iti promit ca daca iti faci curat in camera iti voi da 10 lei.”
Dar e si urmatoarea?
“Daca iti faci curat in camera, iti promit ca iti voi da 10 lei.” In al doilea caz nu am promis nimic, nu? Sau, considerand ca formularea conditionala camufleaza ea insasi o promisiune, am promis ca o sa promit ceva (ca iti voi da 10 lei) in anumite conditii, nu?
Antecedentul conditionalului trebuie sa specifice o conditie. Prin urmare, nu orice tip de act de vorbire poate figura dupa “daca” (probabil Searle si Vanderveken au scris deja despre asta, dar n-am cartea la indemana). Doar un constatativ poate specifica o conditie. Pe de alta parte, cred ca anumite acte de vorbire nu pot avea in continutul locutionar un conditional. Pot blestema pe cineva ca daca nu isi pierde o mana sau un picior pana la sfarsitul vietii, atunci sa fie afectata de acest lucru o ruda a sa. Dar nu cred ca pot sa injur pe cineva in acest fel. Cel care injura vorbeste despre ceva umilitor pentru persoana injurata, dar mi se pare esential ca acel ceva sa se petreaca in mod neconditionat. Imi pot inchipui un om care spune “Sa o ia dracu’ pe maica-ta numai daca nu esti orfan!”, dar despre omul respectiv as spune ca a vorbit urat, nu ca a injurat.
Renunt la detalii si revin la problema mea. Cum ar putea o conditie sa fie inclusa intr-o actiune? Daca nu e indeplinita conditia, actiunea nu se realizeaza. Sigur ca as putea descrie o actiune folosind un conditional. Sa presupunem ca as solutiona puzzle-ul de mai inainte spunand ca B are dreptate (nu in genere, ci pentru cazul ceaiului). Atunci as putea descrie actiunea de a indulci un ceai drept “a pune zahar intr-un lichid numai daca acesta e ceai”. In aceasta descriere, indulcitul ceaiului ar fi o actiune conditionala.
Dar acum problema e ca toate actiunile pot primi o descriere de forma asta. Apasarea unui buton va fi “apasarea a ceva, numai daca e un buton” sau chiar “actionarea unui buton numai daca se realizeaza prin apasare”.
Orice enunt ar putea fi transformat intr-un conditional daca i-am explicita presupozitiile astfel:
“Regele actual al Frantei e chel numai daca Franta are in prezent un rege.”
“Vasile isi iubeste nevasta numai daca e casatorit.”
Dar astfel de enunturi conditionale raman adevarate si atunci cand enunturile de la care am plecat sunt false. Si puteam gasi aceasta discrepanta si in cazul descrierilor conditionale ale actiunilor. Un om care se scarpina in cap realizeaza cu succes actiunea de a pune zahar intr-un lichid numai daca acesta e ceai (A numai daca B este A -> B, iar antecedentul implicatiei e fals). Dar e fals ca omul care se scarpina in cap indulceste ceaiul.
De unde reiese ca actiunile conditionale nu trebuie sa aiba descrieri conditionale. In fond, nici atunci cand descriu ceea ce face un om care rosteste un enunt conditional nu trebuie sa folosesc vreun conditional.
Dar daca descrierea actiunii nu ma poate ajuta sa o recunosc drept actiune conditionala, de unde sa plec?
*
La un moment dat ma gandisem ca poate e suficient sa vorbesc despre negatie (adica opozitia dintre actiuni) si conjunctie, fiindca acestea formeaza un set complet de conectori (in sensul lui Carnap).
A -> B =df ~A v B =df ~(A & ~B)
Fie A a te scarpina in cap si B a canta. Ce inseamna, atunci, a realiza o actiune conditionala care sa cuprinda scarpinatul in cap si cantatul? A realiza o actiune care se opune actiunii de a te scarpina in cap si a te abtine sa canti. Ce te poate impiedica sa te scarpini in cap in timp ce te abtii sa canti. Cantatul, desigur, sau abtinerea de la a te scarpina in cap.
Sa zicem ca mi se da ordinul: “Daca te scarpini in cap, atunci canta!”. Ordinul il pot primi atunci cand ma scarpin in cap, si atunci trebuie fie sa incetez sa ma scarpin, fie sa incep sa cant. Daca primesc ordinul atunci cand nu fac nimic, atunci il inteleg drept un ordin fie de a ma abtine sa ma scarpin, fie de a canta. Nu mi se poate insa ordona sa nu ma scarpin in cap, pur si simplu, fiindca a nu te scarpina in cap nu e o actiune.
Cu asta am revenit la situatia anterioara. Doar omul care se abtine sa puna zahar intr-un lichid care nu e ceai face ceva (desi asta nu inseamna sa indulcesti ceaiul). Omul care nu pune zahar in ceai nu face nimic.
*
Iar acum sunt trimis din nou la discutia despre actiuni negative. Daca tratez acum negatia ca o abtinere, voi avea o problema. Sa presupunem ca sunt obisnuit sa fac dus dimineata iar doctorul imi recomanda sa ma abtin sa fac dus dimineata. La inceput nu reusesc, dar apoi ma obisnuiesc sa ma abtin sa fac dus dimineata. Altfel spus, inca imi vine sa fac dus, dar reusesc in fiecare dimineata sa ma abtin. Apoi doctorul imi recomanda sa ma abtin de la a ma abtine sa fac dus in fiecare dimineata. La inceput obisnuinta de a ma abtine ar putea fi mai puternica, dupa care o voi depasi. Dar ceea ce voi face nu va fi pur si simplu sa fac dus in fiecare dimineata. Ma voi trezi, ma voi gandi sa fac dus, apoi imi va veni sa ma abtin, apoi imi voi spune ceva de felul “nu, nu trebuie sa ma mai abtin” si abia apoi voi face dus. A te abtine sa te abtii sa faci dus in fiecare dimineata nu e acelasi lucru cu a face dus in fiecare dimineata.
Sigur, s-ar putea spune ceva asemanator si cu privire la actele de vorbire. A respinge ideea ca ai respins o anumita afirmatie nu revine la a sustine afirmatia respectiva (un agnostic poate spune “Nu e adevarat ca nu exista Dumnezeu” exact in acest fel).
(Cineva ar putea detalia lucrurile astea si asa: “Respingerea unei respingeri e respingerea unui act de vorbire, in timp ce o simpla respingere e respingerea unui continut locutionar.”)
*
Sa zicem ca actiunea prin care transform o tesatura textila intr-o tesatura ignifuga, impregnand-o intr-o anumita solutie, probabil, e stramosul actului de vorbire prin care resping o anumita afirmatie. Care ar fi stramosul actului de vorbire prin care afirm un conditional?
Primele lucruri care imi vin in minte: o sita, o capcana pentru o a anumita specie de animale, un insecticid care sa nu-mi otraveasca pisica. Pana la urma, nu la asta revine existenta unei conditii – anume, la a discerne intre cazuri?
Cum s-ar distinge, atunci, o actiune conditionala de a actiune simpla? Chiar daca am vorbit despre diferite obiecte (instrumente), nu asta e esential pentru o actiune conditionala – utilizarea unei unelte care “poate distinge intre cazuri”. Cred ca lucrul cel mai important e ca intentia mea include o anumita conditie. Caracterul conditional e dat de intentia cu care realizez actiunea (in fond, nu stau lucrurile la fel si cu actiunile opuse sau cu actiunile cu caracter universal?).
As putea avea un aparat care testeaza salinitatea unei solutii si mai adauga automat sare numai daca e nevoie, pana cand se ajunge la un anumit procent. Sau as putea adauga sare in mancare numai daca e nevoie. Prin contrast, as putea adauga sare cand termin de gatit, pur si simplu. As putea pescui cu o anumita momeala, intr-un anumit lac, pur si simplu. Sau as putea pescui exact cu acea momeala, exact in acel lac, cu intentia de a prinde numai pastravi. S-ar putea intampla si in primul caz sa prind numai pastravi, dar nu voi spune ca am realizat o actiune conditionala. In al doilea caz se va vedea cel mai bine ca realizez o actiune conditionala daca prind si alte tipuri de pesti si le dau drumul inapoi in apa, dar nu e necesar sa se intample asa ceva.
Uneori s-ar putea ca in situatii similare actiunea mea, tocmai fiindca am intentionat-o ca actiune conditionala, sa esueze. De pilda, daca vreau sa aleg stafide pentru placinta si nu gasesc in punga de stafide decat stafide bune si fara codita, as putea spune ca n-am reusit sa aleg stafidele pentru placinta, fiindca nu era nimic de ales. (Ar fi la fel daca toate stafidele ar fi stricate, dar lucrul acesta e evident si pare sa aiba legatura cu paradoxul implicatiei materiale).
*
Acum sunt tentat, bineinteles, sa ma conduc dupa acest principiu si sa spun ca legatura dintre trasaturile logice ale actiunilor verbale si trasaturile logice ale actiunilor non-verbale ar trebui sa poata fi scoasa la lumina distingand intre tipuri logice de intentii – intentii negative, ca sa zic asa, intentii conditionale, intentii generale sau universale (cum ar fi intentia de a imbunatati viata tuturor oamenilor), intentii cu caracter necesar (cum ar fi intentia de a-ti proteja copiii orice s-ar intampla sau intentia de a respecta o anumita norma) s.a. Dar deocamdata asta e o simpla speculatie.
*
Dar o persoana care intentioneaza sa ii dea afara din casa pe toti musafirii (dar nu neaparat numai pe ei) nu realizeaza o actiune conditionala? Am vorbit in special despre “numai daca”. As putea vorbi si despre “daca,… atunci,…”, nu?