Prima persoana nu duce nimic in mana. O intreaba pe a doua daca sacosa pe care o duce e grea. A doua persoana raspunde ca nu. Probabil pentru majoritatea oamenilor e limpede ca nu a fost vorba despre cat cantareste sacosa. Ar fi fost ciudat ca a doua persoana sa spuna “Ce intelegi prin ‘greu”?” sau “Cred ca are vreo trei kilograme.”. In cel mai bun caz, o astfel de replica ar fi sunat ca o gluma (uneori oamenii se amuza facandu-se ca au inteles ceva gresit s.a.m.d.).
Prima persoana ii ofera ajutorul celei de-a doua. A doua persoana refuza. Nu conteaza cat cantareste sacosa, bineinteles.
Daca prima persoana ar fi avut mainile ocupate, atunci intrebarea ar fi fost inteleasa diferit. A doua persoana ar fi putut spune: “Vrei sa facem schimb de bagaje?”. Sau: “E ok, sacosele tale cum sunt?”.
Pot fi imaginate contexte in care sa nu se puna problema cooperarii. E clar ca prima persoana nu o va ajuta pe cea de a doua. Nu au plecat impreuna la cumparaturi, nu au acelasi drum (sau a doua persoana iese din magazin in timp ce prima se pregateste sa intre) etc. Acum ar putea fi vorba despre greutatea sacosei, desi intrebarea suna ciudat. Cel care o pune va simti, probabil, nevoia sa mai adauge ceva. De pilda: “Vreau si eu sa cumpar cam aceleasi lucruri si ma intrebam daca o sa-mi fie greu sa le duc.”
In primul caz intrebarea face parte din seria de actiuni pe care le fac doi oameni care se duc impreuna la cumparaturi. Aleg produsele, uneori vorbesc, le platesc, le duc impreuna acasa. In al doilea, intrebarea face parte dintr-o alta serie de actiuni (desi poate fi o serie de acelasi tip ca si prima). Felul in care e pusa intrebarea (sau felul in care e utilizata de catre persoana care o pune) depinde de seria de actiuni in care se integreaza.
(Eu, cel putin, as vorbi despre serii de actiuni, in loc sa vorbesc, pur si simplu, despre context.)
Dar pozitia intrebarii in seria de actiuni din care face parte conteaza. Daca prima persoana ar intreba-o pe a doua, inainte de a intra in magazin: “Vrei sa te ajut cu sacosele cand iesim?”, totul ar fi ok. Dar daca i-ar spune: “Va fi grea sacosa ta cand o sa iesim?”, nu s-ar mai intelege acelasi lucru.
(As spune ca e vorba de ordinea actiunilor aici, nu de momente de timp.)
Cineva s-ar putea intreba: “Si totusi, ce inseamna ‘greu’ in cadrul intrebarii pusa in primul fel? Daca nu e vorba despre greutatea sacosei, atunci despre ce este vorba?”. Un raspuns ar putea fi ca expresia intrebarii, in acel caz, e nedecompozabila. “Greu”, in cazul respectiv, nu inseamna nici macar “greu de dus”. Prima persoana nu vrea sa stie daca celei de-a doua ii e usor sau greu sa duca sacosa. Se ofera sa o ajute, pur si simplu. Ar fi putut face un gest catre sacosa, scotand un anumit sunet nearticulat, intonat ca o intrebare (sau ca o invitatie).
Se poate intampla chiar si asa: ajungem acasa si te intreb daca sacosa ta a fost grea, dupa care spun ca regret ca nu m-am oferit sa te ajut. Tu poti sa spui ca sacosa a fost usoara, dar asta nu schimba nimic din ceea ce spun eu. Intrebarea daca sacosa a fost grea nu era decat o introducere pentru scuzele mele. Din nou, “greu” nu inseamna nimic.