Modelul traditional mi se pare ca este asta:
Toate obiectele care formeaza o anumita categorie au anumite proprietati in comun – proprietatile esentiale (sau necesare) ale clasei respective. Obiectul care are doar acele proprietati si nici o proprietate accidentala e modelul pentru clasa respectiva de obiecte (un soi de idee platonica).
Prin opozitie, mai multe obiecte care ar semana cu “obiectul model” doar in anumite privinte, diferite intre ele, nu ar putea forma o categorie:
Iar acum intra in scena ideea asemanarilor de familie. Problema e ca mai multe obiecte ar putea forma o clasa pe baza asemanarilor de familie dintre ele in moduri diferite.
Ma gandesc acum la doua variante. In prima exista un soi de “obiect model” (desi nu mai e vorba de proprietati esentiale si de idei platonice). Familia e formata din obiecte care seamana in anumite privinte (cel putin uneori in aceleasi) cu “modelul” si seamana (cel putin uneori) si intre ele in anumite privinte, fara sa existe totusi o anumita proprietate pe care sa o aiba toate in comun:
In a doua varianta nu mai exista nimic de felul vreunui “model”:
Altfel spus, nu exista nici un obiect ale carui proprietati sa fie impartasite partial de toate celelalte.
S-ar putea ridica intrebarea: “Care varianta reda mai bine intelesul dat de Wittgenstein expresiei ‘asemanari de familie’?”. Doar ca asta nu e intrebarea mea. Eu m-as intreba, mai degraba: “In care caz ar fi mai justificat sa vorbim despre o clasa de obiecte?”.