Un repros ipocrit nu e, in mod automat, un repros neindreptatit. Poate fac si eu lucrul pe care ti-l reprosez tie. Si ce daca? Poti, cel mult, sa spui ca eu n-am dreptul sa-ti reprosez tie ceva. Dar cu asta n-ai scapat de repros.
Poti sa iti spui: “Persoana care mi-a zis ca am facut ceva urat e ipocrita.” Ok. Sa zicem ca asa e. Sa presupunem ca am lamurit partea asta. Ramane intrebarea: “Totusi, am facut un lucru urat sau nu?”. E suficient sa-l taxezi pe cel care ridica intrebarea asta drept ipocrit, pentru ca intrebarea sa dispara?
Reprosul, pana la urma, e impersonal. Daca el arunca o suspiciune asupra actiunilor tale, atunci trebuie sa te confrunti cu suspiciunea asta. Persoana celui care ti-l aduce nu mai conteaza. Aceasta se estompeaza chiar din momentul in care au fost rostite cuvintele.
Sau daca vrei neaparat sa personalizezi lucrurile, poti sa te gandesti ca reprosul, odata formulat, e trecut in sarcina unui oponent imaginar. Poti sa-i spui omului care ti-a adus reprosul: “Nu vreau sa discut cu tine despre asta!”. Dar oponentul imaginar nu dispare la fel de usor.
Intotdeauna te poti gandi: “Dar ce-as fi raspuns daca acelasi repros mi-ar fi fost adus de o persoana pe care o apreciez, o respect, n-o consider ipocrita s.a.m.d.”.
Poti sa spui: “Nu cred ca exista vreun om care sa merite aprecierea si respectul meu.”. Ok, dar asta e deja o atitudine extrema. Nu stiu cum ai mai putea trai printre oameni daca ai crede cu adevarat asa ceva. Si chiar si atunci, ti s-ar putea raspunde ca nu trebuie ca un astfel de om sa existe. E suficient sa ti-l poti inchipui.
Cu siguranta ca-ti poti inchipui un om care nu face lucrurile pe care ti le reproseaza, nu? Iar acum nu conteaza ce fac, efectiv, oamenii. Chiar daca toti oamenii ar fi ca tine, ti-ai putea inchipui ca sunt diferiti. Iar daca spui ca e in natura umana sa faci actiunea respectiva, atunci e suficient sa-ti inchipui ca persoana care dezaproba actiunea respectiva nu e un om.
“Dar nu cred in Dumnezeu!”. Asta nu conteaza. Nu cred ca trebuie sa ajungem atat de departe cu discutia de acum, dar chiar daca am ajunge la asta, as spune ca nu trebuie sa crezi in Dumnezeu, ci doar sa iti poti inchipui ca Dumnezeu, in calitate de oponent imaginar, ti-ar aduce un repros.
Iar daca nu poti face nici macar asta, atunci cred ca nu ipocrizia celui care-ti reproseaza ceva te impiedica sa iei in considerare reprosul.