[no subject]

[Bogdan Rabanca <brrabanc@ucalgary.ca>]

am citit ceva despre dreptul la proprietate privata si ma gandeam sa pun pe 
lista, pt ca mi se pare interesant. e vorba de un argument al lui jeremy 
waldron (in "the right to private property") care argumenteaza impotriva lui 
nozick si de fapt impotriva oricarei teorii a dreptatii ca "entitlement" (am 
uitat cum e tradus si nici nu am o formulare care sa sune bine), in masura in 
care o astfel de teorie contine un principiu al dreptatii in achizitie. 

waldron zice ca un principiu al dreptatii in achizitie (o sa il prescurtez ca 
PDA) are in comun cu mai familiara institutie a promisiunii faptul ca e 
capabil sa genereze obligatii specifice, atunci cand e combinat cu anumite 
evenimente (in cazul promisiunii, evenimentul e actul de a promite; in cazul 
PDA, evenimentul e actul prin care se intra in posesia unui obiect). numai ca 
diferenta este ca in timp ce promisiunea creeaza o obligatie pt cel care 
actioneaza intr-un anume fel (promitand), PDA creeaza un _drept_ pt cel care 
actioneaza (dreptul de proprietate asupra resursei apropriate) si o obligatie 
pt toate celelalte persoane (obligatia sa respecte vointa apropriatorului in 
relatie cu resursa apropiata). deci obligatia generata de PDA nu e necesar sa 
fie consimtita (proprietatea 1)

mai mult, obligatia creata de PDA nu poate fi anihilata de nici o alta 
obligatie morala pe care ceilalti ar putea sa o aiba. de ex, daca un parinte 
are datoria morala sa isi hraneasca copiii, obligatia asta nu are nici o 
relevanta cand e comparata cu obligatia generata de PDA (anume, obligatia de 
a respecta propretatea privata a altora). cu alte cuvinte, dreptul la 
proprietate privata nu poate fi depasit de nici o alta consideratie morala 
(proprietatea 2).

date fiind cele doua caracteristici de mai sus ale oricarui PDA, rezulta ca o 
persoana rationala nu il va alege in situatia originala. oricum, banuiesc ca 
ce zice waldron folosind situatia originala poate fi formulat si fara sa 
apelam la o forma sau alta de contractualism, aratand ca e irational sa 
consideri un PDA ca principiu al dreptatii date fiind cele doua 
caracteristici.

acum sa explic de ce m-a impresionat argumentul asta: desi proprietatea 2 mi-
era clara intr-o forma sau alta inca inainte, eu ma gandeam numai la situatia 
in care dreptul de proprietate era deja asumat. astfel, daca cineva mi-ar fi 
dat un exemplu in care cineva are de ales intre a fura o paine sau a-si lasa 
copilul sa moara de foame as fi spus fie ca e totusi nedrept sa fure painea, 
fiindca asta incalca dreptul de proprietate al aluia, fie ca poate sa o fure 
daca vrea, dar dupa aia va trebui sa plateasca cumva pt ea, fiindca ce a 
facut a incalcat un drept de proprietate. ok, dar acum, daca ne gandim la 
cazul in care aceeasi critica se aplica exact la PDA, care se presupune ca 
trebuie sa genereze drepturi de proprietate specifice, nu mai e asa clar ca 
poti sa zici simplu ca se incalca vreun drept. problema e sa vedem ce 
drepturi exista, si argumentul sugereaza tocmai ca un drept absolut (care nu 
poate fi depasit de alte consideratii morale) la proprietate privata nu e 
plauzibil. 

cateva observatii:
1. ideea e bineinteles sa critici PDA pt ca asta e probabil cel mai rasapndit 
mod de a justifica dreptul de proprietate (nu singur, ci ca parte al unei 
teorii a dreptatii ca "entitlement"). 

2. fiindca critica PDA in general, waldron nu pune accent pe actiunea care e 
specificata in diferite forme particulare pe care le poate lua un PDA. 
oricum, ideea lui pare sa fie ca nu prea ai ce actiuni sa specifici care sa 
sugereze un asemenea respect, din pct de vedere moral, incat sa nu iti 
permita sa tii cont de nici o alta consideratie morala. 

3. PDA e luat intr-o forma extrema, fara nici un fel de proviso si ca 
furnizand un drept de proprietate absolut. deci critica s-ar putea sa nu tina 
pt niste forme mai putin extreme. dar a pune un proviso nu mi se pare ca 
rezolva prea mare lucru, iar a renunta la ideea ca dreptul la proprietate e 
absolut inseamna sa deschizi posibilitatea discutiei asupra unde sa pui 
limite asupra dreptului, etc, ceea ce inseamna ca nu mai poti sa replici pus 
si simplu unui liberal sau socialist ca e colmplet in eroare, fiindca pleaca 
de la premisa ca nu exista un drept de proprietate absolut. o discutie asupra 
fiecarei propuneri de a limita dreptul la proprietate privata nu mai pare 
lipsita de sens.

4. proprietatea 1, in sine, nu e ciudata in nici un fel (desi la inceput mi 
se parea si ea ciudata). probabil ca e o caracteristica a tututor sistemelor 
morale. dar impreuna cu propr. 2 cred ca formeaza un caz destul de puternic 
impotriva unui PDA neconditionat in unul din cele doua feluri de care ziceam 
mai inainte.

cam asta e, sunt curios daca cineva are comentarii despre argument.

bogdan.