|
Simt nevoia sa trag niste concluzii partiale din ceea ce
s-a discutat pana acum, chiar daca bineinteles discutia e deaparte de a fi ajuns
undeva si chiar daca, cel putin pt mine, intr-un fel abia incepe. Concluziile
astea vor fi pe mai multe niveluri si vor fi strategice, in sensul ca iau in
calcul mai multe scenarii. Incerc sa fac asta fara nici un fel de parti pris
pentru stanga sau dreapta.
Concluzia cea mai importanta mi se pare a fi urmatoarea:
impactul economic al actelor de caritate de diverse tipuri trebuie analizat in
aceeasi maniera si cu acelesi instrumente de catre libertarieni ca si cazurile
interventiei statului in piata.
Deja Stefan C. face ceva de genul asta in ultimul mail,
pentru cine are backgroundul necesar sa-l urmareasca, desi un caz de boicot
public nu este la fel cu un caz de caritate.
1) Ce se intampla daca intr-adevar caritatea produce
ineficienta economica si, in consecinta, mai mult strica decat
ajuta?
Mai intai s-ar putea spune ca cel putin in privinta
beneficiarilor directi si imediati ai caritatii, nu se poate spune ca sunt mai
mult impedicati decat ajutati de caritate, pe termen scurt, indiferent care este
impactul economic pe termen lung si la scara mare al practicii. Dar acelasi
lucru este valabil si pentru ajutorul de somaj, deci fie argumentul dupa care
ajutorul unora pe termen scurt trebuie abandonat in favoarea ajutorului mai
multora intr-un sistem cu eficienta on the long run trebuie luat in serios in
ambele cazuri, fie in nici unul (inca vorbesc despre eficienta, nu drepturi). Cu
alte cuvinte, ori acceptam ca evolutia economiei capitaliste, desi per ansamblu
merge spre bunastarea tuturor, trebuie imblanzita si victimele acestei evolutii
ajutate, fie argumetnul conform caruia practica impozitarii trebuie abandonata
pentru ca este ineficienta trebuie abandonat el insusi. Daca ineficienta pe
termen scurt a caritatii este tolerabila, atunci la fel ineficienta impozitarii.
Daca nu, atunci caritatea trebuie nu interzisa (inca nimic despre drepturi
aici), ci o recomandare generala impotriva ei e de asteptat de la aceiasi care
recomanda renunatarea la impozitare.
a) daca intr-adevar caritatea trebuie ocolita din motive
de ineficienta (ii ajut acum pe copiii strazii, dar pe termen lung, prin nu stiu
ce mecanisme economice, daca nu as face-o s-ar crea niste locuri de munca de
care ar profita altii - asa merge argumentul la ajutorul de somaj, right?)
- ce consecinte are asta?
Mi se apre neindoios ca sucesul economic formidabil al
capitalismului ii asigura o prezumtie de corectitudine. In consecinta, faptul ca
practicile caritabile (de ex. concerte care strang fonduri pentru diverse
grupuri dezavantajate) nu sunt eficiente nu mi se pare extraordinar de grav.
Daca intr-adevar mai mult strica decat ajuta, nu mi se pare revoltator sa
renuntam la ele.
Dar lucrul la care trebuie sa renuntam, cel putin eu, este
sloganul dupa care prin critica morala se pot schimba lucrurile care nu se pot
schimba prin intermediul statului (aceasta din urma din motive atat de eficienta
cat si de drept), slogan pe care il foloseam cu orice ocazie. Inca pare corect
sa zici asta cand e vorba de a schimba preferinte culturale (o campanie
culturala contra Hollywood e in continuare mijlocul corect, spre deosebire de o
lege care sponsorizeaza prin impozitare cinematograful independent), dar asta nu
mai tine cand vine vorba de caritate.
In ce masura tulbura asta libertarianismul si avantajeaza
stanga? Argumentul libertarian dupa care canalul corect al schimbarii sociale
este nu statul, ci societatea civila, merge pe multe planuri. Chiar daca unul
pica (in sensul ca nici societatea civila nu poate schimba simplu unele
inechitati), am spus, altele raman. Pe de alta parte, departe de a fi direc
avantajata, stanga trebuie acum sa se descurce cu inca o ineficienta. Revin
aici, nu e clar.
b) daca caritatea ramane o practica valabila pentru ca
ajutorul direct pe termen scurt al unora precumpaneste ineficienta pe termen
lung, atunci am spus, trebuie renuntat la argumentul dupa care impozitarea nu
trebuie practicata deoarece este ineficienta (si trebuie folosit doar argumentul
de drept). in mailul viitor trag niste concluzii mai departe de
aici.
2) daca caritatea nu este ineficienta, trebuie sa
intelegem cum functioneaza diferit decat impozitarea (si sa reexaminam daca nu
cumva nici impozitarea nu e ineficienta).
Abia acum cred ca intelg un argument esential al lui
Stefan in sensul asta: desi anumite preferinte ale oamenilor sunt mai putin
satisfacute intr-o societate care practica caritatea pe scara larga
(preferintele pentru bunuri obisnuite), alte preferinte ale lor (exact
preferinta de a-i ajuta imediat, substantial pe altii, mai degraba decat de
a reinvesti, consuma, etc) sunt satisfacute, deci per ansamblu bunastarea (in
sensul subiectiv) nu a scazut, pentru ca alte preferinte au fost satisfacute. Nu
se intampla la fel in cazul impozitarii pt ajutor de somaj pentru ca acolo,
impozitarea nefiind voluntara, nu se poate vorbi de niste
preferinte.
Daca am inteles bine argumentul asta, atunci eu intelesesm
cu totul gresit argumentul dupa care impozitarea duce la ineficienta, pentru ca
intelegeam ineficienta asta in termeni oarecum obiectivi. Si din nou nu mai
inteleg, pentru ca argumentul contra impozitarii pare chiar sa sustia ca e mai
rau pt toata lumea ca statul sa ia impozite.
Nu mai inteleg cum trismul cu painea se plica in cazul
caritatii (unul are mai putin ca la inceput, unul mai mult), in timp ce in cazul
impozitarii toata lumea are mai putin ca inainte.
O las balta aici pt ca nu inteleg, dar aici pare sa fie
locul unde e plasat schimbul ala de replici 'libertarianismul ar fi trebui sa ne
spuna ca bunastarea aia nu e obiectiva", "dar libertarienii spun asta",
etc.
|