Acum o saptamana a avut loc o comemorare a doamnei Stella Petecel, la Facultatea de litere a Universitatii din Bucuresti. Am spus cateva vorbe, pe care as dori sa le consemnez aici.
As dori sa vorbesc despre doamna Stella Petecel asa cum am cunoscut-o ca profesoara, mai ales ca intalnirea are loc in mediul universitar. Cateva aspecte ale felului in care isi implinea dansa acest rol mi-au ramas adanc intiparite in minte. Le-as mentiona pe scurt.
In primul rand, este vorba despre faptul ca doamna profesoara stia sa ii incurajeze pe studenti fara sa ii laude in mod nemeritat. Eu si alti colegi ne-am simtit intotdeauna motivati sa participam la activitatile dansei, chiar daca nu am fost evaluati intotdeauna cu un calificativ maxim. Am avut insa mereu senzatia ca evaluarea este serioasa si corecta.
In al doilea rand, am in vedere modul in care se implica doamna Stella Petecel in pregatirea intelectuala a studentilor pe termen indelungat. Noua ne-a dedicat un ciclu de cursuri, incepand cu studiul limbii grecesti, continuand cu studiul culturii si civilizatiei grecesti si culminand cu studiul filosofiei lui Aristotel. Nu a fost vorba de cursuri disparate, ci de un plan de studii care s-a intins pe parcursul mai multor ani, menit sa le dea studentilor un fundament cu adevarat solid in activitatea lor de cercetare.
In al treilea, doamna Stella Petecel mi-a ramas in minte ca un profesor care poate realiza imposibilul – sa le impuna studentilor un respect profund si autentic, fara ca prin aceasta sa ii inhibe. Am simtit pe parcursul tuturor activitatilor pe care le-am avut cu dansa ca orice student i se poate adresa liber si deschis, primind raspunsuri consistente si nu de forma. Doamna Stella Petecel era profesorul cu care puteai sa discuti orice tema de interes filosofic, si nu numai, profesorul pe care studentii nu il percepeau ca aflandu-se de cealalta parte a unei bariere invizibile, ci de aceeasi parte ca si ei. Cu toate acestea, caracterul si statura personalitatii dansei ne impuneau tuturor respect. Nu era insa vorba despre un respect pe care l-ar fi emanat rolul de profesor, ci de respectul pe care simti ca il datorezi unei persoane de o calitate exceptionala.
In al patrulea rand, as pomeni despre faptul ca doamna Stella Petecel a fost printre profesorii care stiau sa combine in modul cel mai armonios formarea de abilitati si acumularea de cunostinte, in ceea ce priveste instruirea studentilor. Mi-am dat seama mai tarziu, dupa ce am devenit la randul meu profesor, cat este de dificil sa gasesti o “masura justa” intre cele doua.
In fine, as aminti si de faptul ca, desi in centrul carierei universitare se afla cercetarea stiintifica, iar doamna Stella Petecel era un cercetator de talie internationala, dansa a stiut sa ne lase, pe cand eram studenti, impresia ca nimic nu e mai important decat timpul pe care ni-l dedica noua. De altfel, acest timp a fost prelungit mult dincolo de conventiile si cadrele institutionale existente, cativa dintre noi continuand, de pilda, sa urmeze cursul de Greaca veche cu dansa, fara a mai putea primi oficial note si fara ca profesorul sa mai fie remunerat, inca trei ani dupa ce cursurile “oficiale” se incheiasera.
Tags: stella petecel