E interesant de vazut cand comunica Razvan si cand nu. Uneori repeta un cuvant fara sa fie limpede ce anume urmareste. Alteori il spune in contextele potrivite. Alteori ne imita pe noi – se poarta ca si cand ar lua parte la o discutie, gesticuleaza, rade, dar nu spune nimic cu inteles. Alteori se poarta de parca ar vrea sa ne spuna ceva (intinde mana catre pisi si scoate anumite sunete), dar nu stim ce vrea sa spuna. Mergem pe ghicite. In orice caz, un sunet, un “cuvant”, un anumit gest seamana mai mult cu o propozitie pentru el.
Chiar daca ne uitam impreuna pe o carte si ii arat cu degetul diverse chestii si ii spun cum se cheama (sau daca fac acelasi lucru cu diferite obiecte), nu e de loc limpede ca el ar intelege “asta e numele acestui lucru” sau “asta e un cuvant pentru toate lucrurile de felul asta”. Mai degraba e vorba de niste jocuri – facem diferite gesturi si scoatem diferite sunete. Arata si el cu degetul poze din carti si asteapta sa-i spun ceva, de pilda, dar e greu de presupus ca in spatele gestului lui se afla intrebarea “Cum se cheama asta?”.
Alteori cineva spune ceva iar el face ceva care pare sa aiba legatura cu ce s-a spus, desi cel care vorbea nu vorbea cu el. E greu de vazut chiar si lucrul asta – daca el distinge intre cazurile in care incercam sa comunicam cu el si cazurile in care nu facem asta. Se poate intampla sa il strig pe nume si sa se uite la mine, dar se poate intampla si sa ma ignore.
Spre deosebire de Razvan, pisica stie mult mai bine sa imi arate ce vrea. Miauna ca sa imi atraga atentia. Dupa aia asteapta sa reactionez. Daca stau jos, trebuie sa ma ridic in picioare. Abia atunci “imi transmite mesajul”. Se duce la usa ca sa imi arate ca vrea afara, sau la usa de la baie ca sa-mi arate ca vrea acolo, se duce la castronelul ei si apoi se intoarce catre mine si miauna, ca sa-mi arate ca vrea mancare s.a.m.d. Face asta constant si cam in acelasi fel.
Razvan poate sa spuna uneori “apa”, atunci cand vrea sa bea ceai, dar face asta mereu. Uneori se duce, ia biberonul gol si vine si mi-l arata. Iar alteori nu face nimic din toate astea. Devine mai irascibil, face anumite gesturi din care nu se intelege nimic, dupa care ii aduc ceaiul (trebuie sa merg pe ghicite si sa incerc diverse chestii) si se linisteste.
Totusi, pare sa fie esentiala, de la bun inceput, legatura dintre anumite sunete si anumit actiuni.
In plus, sunt destule situatii in care interactionam fara sunete si gesturi. Cand cantam impreuna la keyboard, de pilda, sau cand Razvan vine cu diferite obiecte, mi le da si asteapta sa vada ce fac cu ele si asa mai departe. Si e usor de vazut diferenta dintre situatiile in care interactionam si cele in care nu interactionam. Cand era mai mic, de pilda, nu prea interactiona cu noi, in timp ce acum asteapta tot timpul un feedback de la cei din jur.
E mai greu de spus ce e specific comunicarii, in toata povestea asta. Dar poate nu e atat de important.